Când am deschis prima dată cartea I a seriei “Legendele clanului Otori”, apărută la editura Leda, am ştiut de la bun început că păşeam pe un teren nesigur. Până şi titlul, “Să nu trezeşti podeaua-privighetoare”, sună a un fel de atenţionare. Pentru a dezlega misterul însă, autoarea Lian Hearn a avut grijă să ne ofere explicaţiile necesare chiar înainte de începutul propriu-zis al romanului. Se pare că aşa-zisele podele-privighetoare, “uguisubari” în japoneză, sunt invenţii ale lumii reale, podele extrem de sensibile construie în jurul anumitor locuinţe şi temple, care scot un sunet distinct la fiecare pas. Brusc, acest termen neclar, folosit în aparenţă pe post de artificiu, capătă sens ca element central al unui roman în care realitatea apare contorsionată sub forma unui univers imaginar, asupra căruia planează tradiţiile şi obiceiurile japoneze.Acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri, primul avându-l ca personaj principal pe Tomasu, un băiat de cincisprezece ani crescut într-un sat izolat de munte, iar al doilea având-o ca protagonistă pe Kaede, fiica seniorului Shirakawa, ţinută ostatică în castelul Noguchi încă din copilărie. În satul de munte Mino, acest tânăr adolescent pe nume Tomasu duce un trai liniştit, în pace şi rugăciune, alături de familia sa. Fiind hiddeni, locuitorii din Mino sunt adepţi ai unei religii care interzice cu desăvârşire omorul şi susţine egalitatea între oameni, fapt care contravine tuturor legilor şi tradiţiilor Celor Trei Ţări, având în vedere că raporturile de putere dintre seniori şi oamenii de rând se bazează tocmai pe teama şi supunerea impuse prin violenţă. Acesta este şi motivul pentru care credinţa hiddenilor şi modul în care aceştia îşi duc viaţa stârneşte nemulţumirea conducătorului clanului Tohanilor, Iida Sadamu. În momentul în care Iida dă un atac neaşteptat asupra satului, destinul tânărului Tomasu se va schimba pentru totdeauna. El este nevoit să dea piept cu viaţa sângeroasă de războinic, să renunţe la învăţăturile primite în copilărie, pentru a face faţă unei lumi în care onoarea este singurul reper după care se ghidează oamenii. După ce seniorul Otori Shigeru îi salvează viaţa, Tomasu nu are de ales decât să i se supună necondiţionat, părăsindu-şi pentru totdeauna satul natal, primind o nouă identitate şi devenind nobil. Ca Otori Takeo, el işi descoperă calităţile excepţionale care îl leagă în mod misterios de Trib, o organizaţie secretă de spioni şi ucigaşi. Aceste calităţi îl fac candidatul ideal pentru o misiune extrem de periculoasă, încredinţată de seniorul Otori: străbaterea podelei-privighetoare din cetatea Inuyama şi uciderea lui Iida Sadamu. Deşi la început totul pare să meargă conform planului, întâlnirea lui Takeo cu frumoasa Kaede şi legăturile sale cu Tribul schimbă cursul firesc al acţiunii. Shigeru cade pradă unui complot al lui Iida, acesta din urmă fiind apoi ucis, dar nu de Takeo cum era de aşteptat, ci de Kaede. Tot ce mai poate face Takeo este să-şi respecte jurământul de credinţă faţă de Shigeru, să-i salveze onoarea, apoi să se lase pe mâna membrilor Tribului, care îl revendică pentru extraordinarele sale abilităţi înnăscute, dar insuficient exersate.
Lăsând la o parte ritmul extrem de alert al acţiunii care face ca acest roman să poată fi citit dintr-o suflare, cea mai importantă calitate a primului volum din serie este faptul că autoarea reuşeşte, într-un mod original şi credibil, să creeze o lume unitară, cu legi proprii, cu o geografie proprie, în care elementele fantastice se integrează atât de firesc încât se ajunge până la punctul în care nu mai pot fi distinse de “real”. În acest volum întâlnim un Takeo mai degrabă purtat de destin decât unul care îşi face singur destinul, el eliberându-se de “haina” sa de hidden pe parcursul celor trei cărţi din serie, în ultimul volum ajungând un razboinic desăvârşit. Atât pentru iubitorii de fantastic, cât şi pentru amatorii de literatură japoneză în general, această carte nu este una de ratat. Este o mostră de literatură fantastică scrisă cu multă atenţie, cu precizie şi pasiune, care va satisface aşteptările şi celor mai exigenţi cititori.
Recenzie publicată în numărul 8-9/august 2011 al fanzinului Gazeta SF:
http://fanzin.clubsf.ro/2011/08/sa-nu-trezesti-podeaua-privighetoare/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu