"N-am mai aşteptat să termine ce avea de spus. Am coborât scările şi am luat-o la goană pe cărarea pietruită care ducea înspre ieşire. Când am trecut pe lângă heleşteu, din apa întunecată s-a înălţat dragonul roşu. Cu aripi lungi, cu bot străpuns de colţi demonici, s-a năpustit ca un fior asupra cerului îmbibat de lumina stătută şi s-a întins ameninţător asupra firii pământeşti. Pământul putred i se prelingea printre solzii tari pe masură ce ieşea din adânc şi devenea lumină. Văzutul-Nevăzut, Auzitul-Neauzit, Materialul-Imaterial îşi deschidea fălcile şi vărsa stropi de sânge gros din pâcla norilor. Rugul aprins cu aripi lungi a început să mă dizolve în flăcările sale umede. Pe trupul meu curgeau algele stătute ale acestei fiinţe care îşi transforma treptat picăturile de sudoare în incandescenţe palide. Era doar o esenţă apoasă a unui heleşteu izbucnită în aripi de lumină. Era un cer şi un pământ care se reuneau: umezelea murdară a pământului şi arsura pură a cerului. Ca în moarte, mă întorceam în ţărâna întunecată a pământului pentru a înainta apoi înspre un spaţiu necunoscut al luminii eterne. Dar întunericul şi lumina erau în mine. Iar eu eram vie. Întunericul şi lumina erau în mine şi în viaţă. Erau în cer şi în pământ. Erau în toţi şi în toate."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu