Neoromantismul lui Andrei Zbîrnea

Inainte sa citesc volumul de debut al lui Andrei Zbîrnea, "Rock în Praga", nu m-as fi gandit ca romantismul mai poate fi readus la viata si adaptat vremurilor noastre. Pentru mine, romantismul isi avea locul sau de cinste in secolul al XIX-lea, iar orice lectura trebuia scoasa din contextul actual pentru a fi savurata pe deplin. Prin urmare, orice incercare "romantica" putea parea partial sau total desueta. Si asta in special datorita faptului ca lumea actuala lasa impresia ca ar fi, in esenta sa, total deromanticizata. Andrei Zbîrnea a reusit totusi sa culeaga, de printre e-mail-uri si melodii ascultate in Winamp, din articolele de pe Wikipedia si din versurile baladelor rock, ramasitele unui romantism metamorfozat acum in preocuparile zilnice ale noii generatii.

Volumul este alcatuit din trei parti, "Adela", "rock" si "iederă". Si nu este nici o eroare faptul ca ultimele doua parti nu sunt scrise cu majuscule. Intr-un volum fara rima, majuscule si semne de punctuatie, Adela isi afirma superioritatea prin insusi numele ei, care bantuie prima parte de la inceput pana la sfarsit, cand se transforma in Sânziana. Reala sau nu, prezenta Adelei devine la un moment dat de-a dreptul obsedanta. Prin tacerea acestui personaj ascuns in spatele unei adrese de e-mail foarte sugestive (noreply@adela.mk), autorul creeaza o atmosfera rece, simplificata la extrem, dar care tocmai prin reducerea la esenta devine mai pregnanta, asemenea unei inimi cicatrizate care, desi imuna, pastreaza inca semnele trecutului. A doua parte, "rock", este un amalgam de teme si motive preluate din piesele rock ale unor trupe precum Deep Purple, The Doors, REM, Anathema, Metallica, al carei principal atu este tocmai aceasta diversitate. Ultima parte, "iederă", intregeste acest ansamblu eclectic, cu urmatoarele versuri: "iedera a acoperit paginile acestei carti/ nu ii ucide/ nu ii ucide pulsul".

Din lectura acestui volum se poate deduce in primul rand ca Andrei Zbîrnea este un inovator. Poezia sa in proza, aparent dezorganizata datorita absentei semnelor de punctuatie, este de fapt manifestarea fluxului gandirii, a sentimentelor originare care iau contact cu avalansa de informatii aflate la un click distanta. Autorul aduce astfel in prim plan romantismul unei lumi informatizate, un romantism codificat, parolat, dar care nu se poate desprinde complet de latura sa umana. Volumul se citeste usor si cu placere. Ii sugerez autorului sa nu renunte pe viitor la acest stil, sa-l slefuiasca si sa-l imbunatateasca pentru a-l transforma intr-un adevarat "statement".