Ghidul dansatorului începător II - Mi-am cumpărat pantofi de dans...ce fac cu ei?

Am promis în postarea anterioară că voi scrie şi un articol despre mini ritualul pe care e bine să îl îndeplinim înainte de a ne lua noii pantofi de dans la cursuri sau în club. Voi rezuma totul în câteva cuvinte, pe care le-am mai spus şi le voi repeta de fiecare dată, până îmi voi găsi perechea perfectă de pantofi (pe care, între noi fie vorba, încă nu am găsit-o, şi nici nu prea cred că există în adevăratul sens al cuvântului, pentru că picioarele mele se schimba si evolueaza odata cu mine şi, totodata, si aşteptările mi se schimbă relativ rapid): relaţia dintre un dansator şi pantofii săi de dans este ca o relaţie de iubire. Începe cu o perioadă de tatonare, culminează cu o perioadă de pasiune şi extaz, se aşează în timpul unei perioade de armonie perfectă şi se destramă când ajunge la...plictis sau "nepotrivire de caractere".

Găsirea şi achiziţionarea pantofilor potriviţi, alături de acomodarea cu ei corespunde perioadei de tatonare, am ales acesti termeni ca să înţelegeţi cam care este parcursul vieţii unor pantofii de dans purtaţi de dansatorul de social (nu vorbim de competiţii sau coregrafii, pentru că în acele cazuri regulile sunt cu totul altele şi de foarte multe ori nici nu mai depind de voi-ci de echipa sau de standardele impuse de competitie).

Aşadar...TATONAREA. Să presupunem că v-aţi găsit pantofii de dans perfecţi (sau aproape perfecţi, sau pe care deocamdată îi consideraţi perfecţi, sau "cei mai perfecţi dintre perfectii pe care i-aţi găsit în magazin în ziua respectivă"), îi luaţi acasă şi îi puneţi într-un colţ, admirativ, în aşteptarea cursului sau petrecerii de peste câteva ore. Cel mai probabil doriţi să îi lăsaţi acolo, să nu îi atingeţi, să fie noi-nouţi în momentul în care vă veţi afişa la curs şi veţi începe să bateţi mândri ringul mai ceva ca Motanul Încălţat. Deja vedeţi privirile admirative ale colegilor, auziţi laudele, vă imaginaţi în poziţii pe care nu le-aţi făcut niciodată, dar care vor deveni dintr-o dată posibile datorită acestor pantofi minunaţi... Ei bine, dacă asta aşteptaţi, lăsaţi-mă să vă spulber aşteptările: cu siguranţă veţi fi dezamăgiţi într-o măsură mai mică sau mai mare (în legătură cu partea cu figurile sigur veţi fi dezamăgiţi, şi dacă nici asta nu vă indispune pentru că sunteţi experimentaţi, probabil că veţi fi dezamăgiţi că nu v-aţi gândit să vă cumpăraţi aceşti pantofi mai devreme). De aceea am denumit această fază tatonare, pentru că niciodată lucrurile nu merg perfect din prima, iar voi trebuie să faceţi cunoştinţă cu noii pantofi de dans. De aceea e bine să vă formaţi o rutină ca să minimizaţi riscul dezamăgirii de început:

Nu lăsaţi pantofii "la loc de cinste" după ce i-aţi cumpărat, şi nu mergeţi direct la curs după cumpărături. S-ar putea ca pantofii să vă creeze reale probleme la început (în general sunt un pic cam strâmţi la început, puteţi face foarte uşor bătături, nu sunteţi obişnuiţi cu senzaţia, cu tocul, talpa, iar dacă este vorba de prima pereche de pantofi de dans, va fi o senzaţie complet nouă!) şi nu vreţi să vă gândiţi la asta. Multe persoane cred ca pantofii de dans sunt doar alte sandale sau alti pantofi tip Oxford...doar ca au niste mici particularitati. Ii incaltati si gata, veti fi mai ceva ca in "Dirty dancing". Asta am crezut si eu la inceput, pentru ca atunci cand am inceput sa dansez nu eram familiarizata cu asa-zisa comunitate latino, cu ce insemna un curs, cu ce insemna dansul social, nu stiam ca pot gasi informatii online (in limba romana si acum informatiile sunt destul de limitate), iar entuziasmul meu depasea cu muuuult cunostintele in domeniu. Asa am reusit sa ma aleg cu o pereche de pantofi cu cel putin un numar mai mare (da, am picioare foarte mici si ma mandresc cu asta :P, desi problemele imi tempereaza foarte des mandria), din fericire de foarte buna calitate, care si-au facut treaba bine, dar care imi creau periodic o serie de probleme pe care eu le puneam pe seama faptului ca eram incepatoare (nu, piciorul nu trebuie sa va alunece din senin, atata timp cat aveti control asupra corpului, cand aveti greutatea pe ambele picioare, cand faceti un pas de baza sau cand faceti un cross-body simplu; daca se intampla, este un accident, daca se intampla de mai multe ori intr-o seara, este ori o problema a pantofului, ori a podelei). De aici o serie intreaga de frustrari, ca nu-mi iese acel element, ca nu sunt foarte sigura pe celalalt, fapt care poate fi descurajant atunci cand ACEL element nu ti-a iesit niciodata inainte si nu stii ce sa faci. Instructorul iti atrage atentia, tu iti deplangi soarta crunta in sinea ta, continui sa repeti, dar problema persista. Problema poate nu este la tine, ci la pantofi, dar instructorul nu poate sa-si dea seama de cum te simti tu in acei pantofi daca nu vorbesti, isi da seama doar ca nu te misti corect. Dupa cum am aratat in articolul precedent din seria "Ghidul dansatorului incepator", pantofii de dans nu sunt doar "alti pantofi" care arata putin diferit. Implica o senzatie noua si veti fi mult mai castigati daca va documentati inainte. Doar dacă aţi mai cumpărat acelaşi model de la acelaşi brand şi ştiţi exact cum "să vă comportaţi" puteţi uita de aceste griji. La cursuri vreţi să acumulaţi cât mai multe informaţii, nu să căutaţi non-stop plasturi prin geantă sau să vă agăţaţi de partener pentru că încă nu v-aţi obişnuit cu echilibrul pe noile şi frumoasele tocuri. Dacă aveţi acasă o altă pereche, mai veche şi mai de încredere, şi nu aveţi timp să vă obişnuiţi cu noii pantofi, mai bine luaţi-i pe cei vechi la curs. Dacă însă aveţi măcar câteva ore la dispoziţie, luaţi pantofii noi din colţul lor de cinste, inspectaţi-i cu atenţie (vedeţi ce tip de prindere au, ce fel de talpă, cât de flexibili sunt, materialul, dacă au barete reglabile sau nu, dacă bareta de prindere este prea lungă şi necesită ajustări etc.). Sunt multe detalii care probabil v-au scăpat când i-aţi cumpărat, mai ales dacă sunteţi la prima achiziţie şi nu ştiţi exact ce detalii să urmăriţi sau ce preferinţe aveţi. S-ar putea să aibă şi mici defecte care să vă facă să nu mai optaţi pentru acelaşi brand, dar nu daţi încă verdictul: unii pantofi care vă pot face să vă simţiţi extraordinar pe ringul de dans pot veni uneori cu o cusătură strâmbă (functionalitatea ramane pe primul loc, apoi vine aspectul-nici nu stiu cat de mult pot insista pe acest lucru, fetelor, ca sa va temperez fascinatia naturala pentru culori intense si bling-bling-uri; faptul ca o vedeti in club pe acea instructoare sau pe Youtube pe acea mare campioana cu niste pantofi superbi care va iau ochii prin stralucire nu inseamna ca asta trebuie sa cautati in primul rand la niste pantofi-acele persoane au multa experienta si isi cunosc picioarele si asteptarile, isi permit sa poarte din cand in cand pantofi mai rigizi, sa schimbe des pantofii, au abilitatile necesare sa poata dansa decent in aproape orice-voi nu). După această analiză de început, încălţaţi-i şi vedeţi cum vă simţiţi în momentul în care executaţi mişcări mai complicate. I-aţi cumpărat, sunt ai voştri, nu mai trebuie să vă gândiţi că trebuie să fiţi blânzi cu ei. Încercaţi o gamă cât mai largă de mişcări, de la simplul mers, tranziţia de pe toată talpa pe demi-pointe,miscari de glezna, talon, punctari cu varful etc., până la pasitos, slide-uri, preparaţii pentru piruete, piruete şi orice alte elemente care să vă testeze echilibrul, gradul de flexibilitate al pantofilor, greutatea lor etc. Dacă sunteţi începători şi nu aţi învăţat încă astfel de mişcări, cu atât mai bine. Mişcaţi-vă liber, încercaţi să faceţi câţiva paşi, să ţopăiţi, să alergaţi câteva secunde "cu călcâiele la şezut", orice mişcare vă este familiară. Dacă pantofii nu au fost aleşi corespunzător, cu siguranţă acum o veţi simţi prima dată. Orice discomfort major înseamnă că pantofii s-ar putea să nu fie bine aleşi. Dacă sunt extrem de strâmţi, prea mici, sau dimpotrivă, atât de mari încât vă joacă piciorul destul de mult în ele, ar fi cazul să vă gândiţi la o modalitate de returnare...cât mai repede, asta dacă este posibil. Înainte de asta însă, verificaţi dacă problema nu vine de la faptul că nu i-aţi închis corespunzător. Poate este cazul să slăbiţi sau sa strângeţi mai bine şireturile/baretele, sau să daţi o gaură în plus pe baretă. Dacă vă simţiţi relativ comod în pantofi, dar totuşi sunteţi nemulţumiţi de rigiditatea lor, aflaţi că până la un anumit punct ei pot fi făcuţi să se lase. Nu este nimic pierdut. Şi nu trebuie să aşteptaţi o saptamana ca la pantofii de stradă ca să vă simţiţi comfortabil în noii pantofi şi să scăpaţi de bătături. Nici nu o aveti la dispozitie, cand pasiti pe ringul de dans este totul sau nimic, altfel dansul vostru va avea de suferit (nu este nimic mai frustrant decat sa stii ca puteai executa un anumit element, dar ca nu ai putut-o face din cauza pantofilor, ba mai mult, toate repetitiile tale de la cursuri si de acasa s-au soldat cu o "tentativa esuata"). Ce trebuie să faceţi:

1.În primul rând, aşezaţi-vă pe un scaun şi împingeţi biiiiine coup de pied-ul în faţă (staţi pe vârfuri şi împingeţi călcâiul în faţă). Faceţi-o cu ambele picioare odată, apoi alternativ pe fiecare picior, şi încercaţi să o faceţi la maximum, cât vă permite pantoful. Insistaţi cu această mişcare până când simţiţi că pantofii s-au mai înmuiat. Asta pentru mine este must-ul la orice pereche de pantofi şi o recomand tuturor fetelor, nu in exces, deoarece transforma practic o pereche de pantofi noi intr-unii uzati, dar suficient de mult cat sa ii adapteze la o varietate mare de miscari. La băieţi, este suficient să insistaţi un pic mai mult pe schimbarea greutăţii de pe un picior pe altul, repetând mişcarea aproximativ 30 secunde pana la 1 min, şi să încercaţi să faceţi câţiva paşi şi câteva fandări în faţă, cu piciorul din spate sprijinit pe vârf. 

2.Fetelor, încercaţi apoi să punctaţi in aer, atât cât vă permit pantofii şi nivelul de pregătire la care sunteţi. Si cand spun punctati, nu ma refer doar la a pune varful pantofului in podea, ci la a lucra efectiv cu laba piciorului in interiorul pantofului. Dacă sunteţi dansatoare cu oarecare experienţă, cel mai probabil o pereche de pantofi rigizi vă va deranja în acest moment, deoarece, evident, gradul de flexibilitate al piciorului vostru este mult mai mare decat cel al pantofului. Ideea este că pantoful nu ar trebui să vă îngrădească această mişcare, ba dimpotrivă, să se plieze cat mai mult după forma piciorului. Veti fi nevoite sa punctati mai des decat credeti, asta daca doriti sa dansati cat mai corect si placut cu putinta, si veti dori ca acest lucru SA SE VADA (doar nu ne chinuim degeaba, nu?). Pantofii de dans nu se compara cu flexibilii de balet, pantofii de jazz, sneakersii de antrenament ( de ce nu sosetele???) sau orice alta incaltaminte ultra-flexibila, dar veti dori sa obtineti rezultate comparabile. Incercati apoi sa presati usor laba piciorului in aceasta pozitie in podea (cum puteti vedea in imaginea de mai jos), intai cu dreptul, apoi cu stangul, din plie. Nu insistati insa, decat daca vreti efectiv sa faceti stretching. Daca nu sunteti obisnuite, s-ar putea ca presiunea de pe tendoane, articulatii si degete sa fie un pic cam mare. Cat despre baieti, ei folosesc mai rar această mişcare în dans (fiindu-le mult mai solicitata miscarea opusa, talon, respectiv punctarea cu calcaiul in podea), asa ca pot sari peste acest pas, dar cei cu experienţă o pot face.

3.Verificaţi baretele şi sistemul de prindere, vedeţi dacă au nevoie de ajustări, dacă baretele trebuie tăiate, dacă aveţi nevoie de găuri în plus etc. Acum este momentul să faceţi toate aceste ajustări, aşa că puneţi mâna pe foarfecă şi treceţi la treabă.Cu răbdare şi grijă însă, căci o baretă tăiată prea mult rămâne tăiată, şi trebuie să ţineţi cont şi de faptul că veţi avea zile când picioarele voastre vor fi mai umflate etc.

4.Daţi pantofii jos şi încercaţi să faceţi cu mâinile ceea ce n-aţi reuşit cu picioarele (ca in imaginea de mai jos). Mai exact, dacă încă îi simţiţi rigizi, puteţi să continuaţi să le flexaţi vârful folosind palmele...cât de mult se poate (insa repet, nu atat de mult incat sa ii faceti sa arate ca si cand i-ati fi purtat timp de 3-4 luni). În această fază, o pereche de performing shoes de calitate este deja aproape la fel de flexibilă ca o pereche de flexibili de balet, însă nu toată lumea se simte comfortabil dansând în pantofi atât de moi (fetele obisnuite sa danseze in pantofi mai rigizi si care nu urmaresc sa isi foloseasca laba piciorului la maximum in timpul dansului se plang uneori de "lipsa de control"-de incepatoare nu mai vorbesc). Sunt preferaţi de dansatorii mai experimentaţi, aşa ca nu exageraţi decât dacă ştiţi că asta urmăriţi. Este pana la urma o preferinta personala, iar daca nu stiti exact ce grad de flexibilitate cautati, mai bine obisnuiti-va pe parcurs cu pantofii. Oricum se vor mai lăsa în timp.

5. Valabil si pentru fete, si pentru baieti. Verificati sa aveti la indemana tot arsenalul (sau cel putin parte din arsenalul) necesar mentenantei: perie pentru talpi, pudra de alunecare si antialunecare, talc, ulei de ricin. Avand in vedere ca pudra de alunecare si cea de anti alunecare sunt destul de costisitoare si se gasesc doar la magazine de specialitate, puteti folosi pudra de talc pentru podelele care sunt insuficient de alunecoase si ulei de ricin (care este, dupa cum bine stiti, extrem de vascos) pentru eternele podele-patinoar. Pontul cu uleiul de ricin mi-a fost dat recent de o instructoare si pot sa va spun un singur lucru: nu exagerati. Tapotati usor talpa cu un tifon, o bucata de vata sau o discheta demachianta, avand grija ca uleiul de ricin sa fie distribuit uniform si in cantitate MICA. Aderenta oferita de el este uneori PREA MARE si riscati sa va accidentati sau sa esuati in executie chiar si pe o podea prea alunecoasa. O aderenta moderata poate fi data de frecarea talpii cu peria speciala, un obicei pe care e bine sa vi-l formati de la bun inceput. Cat despre talc, fiti foarte atenti cum si unde il aplicati, deoarece poate fi un pericol pentru ceilalti dansatori. Imprastierea talcului intr-un colt poate fi o solutie la cursuri si practice, dar in club, pe o podea nealunecoasa, unde oamenii vin sa danseze in tot felul de pantofi, de la sneakersi de antrenament, la conversi, stiletto sau platforme uuultra inalte (nu ca as incuraja, eu ca dansatoare obsedata de pantofi si de calitatea podelei de dans si probabil marea majoritate a instructorilor, purtarea unor pantofi care NU SUNT de dans PE ringul de dans-un ring de dans este un ring de dans si trebuie respectat si tratat ca atare, pentru binele tuturor), crearea unor astfel de insulite poate fi un real pericol. Talcul se ia pe talpi, lasa urme pe ring, unde se poate aluneca cu usurinta, iar atunci cand ringul e ultra aglomerat, nu e nevoie de o autostrada pentru un accident in lant. Aplicati talcul cu grija, preferabil direct, cu palma, si scuturati tot excesul inainte de a pasi pe ring. Nu uitati ca este o solutie provizorie la o problema permanenta. Imprastierea de pudra de talc in valuri in lung si in lat, in diagonale si cercuri, nu face decat sa sporeasca riscul accidentarilor. Daca pe acel ring de dans nu se poate aluneca cum trebuie, cei responsabili trebuie sa il trateze in intregime si in siguranta, inainte de a fi folosit.

6. Puneti-va pantofii de dans intr-un saculet si mergeti la dans. Relatia voastra cu noii pantofi de dans este de-abia la inceput, faza tatonarii nu a trecut, iar ei ar face bine sa slujeasca scopul pentru care au fost achizitionati. Regulile le faceti voi si doar voi. Nu eu, care mentionez niste parametri extrem de generali, nu colegii, nici macar instructorul. Daca aveti probleme sau credeti ca aveti probleme, puteti merge la el sa ii explicati despre ce este vorba, pe ce elemente aveti probleme si ce va deranjeaza la pantofi. Puteti sa va descaltati ca sa isi dea seama de forma piciorului. El va poate recomanda, daca este cazul, purtarea unor sosete subtiri la antrenament, a unor dresuri, taping si/sau plasturi pentru a preveni sau trata bataturile din anumite zone. Eventual, daca il rugati si daca timpul ii permite, data viitoare va poate insoti la cumparaturi sau va poate da niste repere in legatura cu ce ar trebui sa schimbati la viitorii pantofi de dans. Nu este cazul sa va inarmati cu plasturi, banda pentru taping, spirt, crema de galbenele, musetel, marul lupului, Diclac gel pentru dureri de genunchi si spate etc. de la bun inceput, doar pentru ca "m-am inscris la un curs de dans si trebuie sa fiu pregatita, pentru ca prietena mea mai avansata se tot plange si asta are mereu in geanta". Mergeti sa va relaxati si sa deprindeti miscari noi, nu sa fiti torturati-dansul nu este si nu ar trebui sa fie tortura atata timp cat nu devine competitiv sau nu implica coregrafie de scena, daca va face placere si daca instructorul este responsabil lucrurile ar trebui sa mearga lin in primele luni (desi nu vreau sa va mint, scopul principal al dansului este sa aratati bine executand aparent fara efort niste miscari nenaturale pentru corpul uman, iar asta, evident, DOARE la inceput-credeti ca exista cineva, oricat de avansat, care poate face o cambrare pana la podea fara pic de discomfort? Daca v-a spus asta, ori v-a mintit, ori a repetat atat de mult incat durerea a devenit rutina-acolo se ajunge, ori a grait adevarul si atunci trebuie neaparat sa imi faceti cunostinta cu ea, sa imi spuna si mie secretul fericirii). Desi dansul de cele mai multe ori doare, sa stiti ca nu toti dansatorii au probleme cu picioarele, de aceea nu trebuie sa smulgeti trusa de prim ajutor din perete cand plecati la cursul de dans. Salsa. bachata si altele asemenea, mai ales la nivel de social, nu implica aceeasi tensiune pe care o implica baletul asupra labei piciorului, asa ca anumite imagini desprinse parca din filmele de groaza la hashtag-ul #dancersfeet sunt irelevante. Cunosc multi dansatori experimentati care nu au avut o problema in viata lor si "acei pantofi problematici" le vin ca o manusa. Depinde foarte mult de forma piciorului si de pantofii purtati, daca sunt alesi corect sau nu. Aveti insa grija sa aveti unghiile de la picioare taiate scurt si ingrijit si sa nu aveti colturi incarnate. Acestea pot da nastere la dureri destul de mari si se pot agrava din cauza dansului si pantofilor de dans. Cu riscul de a ma repeta, dansul e o activitate atipica, care necesita ingrijire speciala. Fiti pregatiti sa renuntati la cateva din vechile obiceiuri si sa deprindeti unele noi. O pedichiura facuta corect este recomandata atat fetelor, cat si baietilor. Ca dansatori, picioarele voastre sunt cea mai importanta parte a corpului, si trebuie tratate ca atare. Va sustin in calatoria voastra si merita rasfatate. Un automasaj al talpilor imediat dupa curs sau party, o baie cu saruri si arome si din cand in cand un masaj profesionist sunt binevenite. Respectati-le si nu va vor lasa la greu.😉😉😉

Ghidul dansatorului începător I - Pantofii de dans (necesari sau nu?)

A trecut mult timp de când nu am mai postat pe acest blog, din motive care au ţinut de formarea mea profesională, care în curând sper că va fi încununată cu succes. Perioada stagiului mi-a permis însă să-mi redescopăr şi dezvolt vechi pasiuni, precum baletul şi dansul latino. Având în vedere că dansul mi-a ocupat marea majoritate (daca nu chiar tot!) timpul liber, pot spune că în această perioadă am acumulat destul de multe cunoştinţe şi experienţă ca "social dancer" şi nu numai, pe care vi le împărtăşesc cu bucurie. Nu sunt o profesionistă şi evident că am înainte un drum lung care nu ştiu când se va finaliza, dar tot ceea ce va voi dezvălui în această postare şi cele ulterioare sunt cunoştinţe dobândinte prin experienţă directă, autoanaliză şi observare atentă a detaliilor. M-am hotărât să încep o serie de postări dedicate dansului, mai exact un ghid pentru dansatorii începători care doresc să participe la primele cursuri de dans sau care au deja cate lecţii de dans la activ şi se întreabă deja: "De ce?", "Pentru ce?", "De ce aşa?", "Ce urmează?".Sunt întrebări pe care mi le-am pus şi eu (chiar dacă aveam o oarecare experienţă anterioară) şi la care am fost nevoită să-mi dau singură raspunsul, pentru că la cursuri învăţam paşi şi figuri, nicidecum modul de abordare al dansului, iar bloguri care să trateze astfel de subiecte nu ştiu să fi existat sau să existe, cel puţin nu în limba română. Repet, aceasta nu este o postare a unui instructor care doreşte să revoluţioneze metoda de predare, ci doar impresiile şi concluziile unei dansatoare de social asupra propriei călătorii, călătoriilor altor dansatori, a anumitor instructori, condimentat cu documentarea făcută din pură pasiune.

În prima postare am decis să abordez problema pantofilor de dans. Vă întrebaţi probabil de ce. Nu, pantofii de dans NU sunt prima voastră grijă atunci când va hotărâţi să participaţi la un curs de dans, dar având în vedere că primul lucru pe care îl întreabă cursanţii este "Avem nevoie de pantofi de dans?" şi "Ce ţinută ne trebuie?", nicidecum ceva legat de prezenţa sau absenţa unui partener, durata cursului sau detalii legate de stilurile de dans predate, voi încerca să ofer câteva informaţii legate de acest aspect, utile atât începătorilor, cât şi persoanelor cu mai multă experienţă, dar care nu au acordat foarte mare atenţie acestui aspect. Aşa că revin la întrebarea anterioară:

Sunt pantofii de dans necesari la primul curs de dans?

Nu, pantofii de dans nu sunt necesari la primul curs de dans, ba chiar dimpotriva. Având în vedere că sunt destul de costisitori, iar criteriile de selecţie sunt multiple şi diferă destul de mult faţă de pantofii de stradă, vă recomand să vă prezentaţi la primul sau primele 2-3 cursuri cu încălţăminte normală, de stradă, dar comodă, şi foarte important, destul de elastică. Asta vă va permite să vă faceţi mai uşor paşii, să simţiţi podeaua, să vă daţi seama ce este bine şi ce este rău la acest tip de pantofi (pentru că da, pantofii de strada NU sunt de cele mai multe ori potriviţi şi pentru dans, şi cel mai bine este să SIMŢIŢI de ce😉). O pereche de pantofi comozi poate însemna o pereche de pantofi sau sandale cu toc mediu sau mic pentru fete (în niciun caz pantofi stiletto sau platforme înalte), balerini sau tenişi cu talpă elastică (deşi e bine să va obişnuiţi de la început cu tocurile şi să evitaţi pantofii de tip flats la latino, pentru că niciun dans nu se dansează pe toată talpa). La băieţi, lucrurile sunt mai simple, orice pereche de tenişi care nu va limitează mişcarea (de ex.o pereche de converşi faţă de o pereche de tenişi cu talpă anti şoc, groasă) sau orice pereche de pantofi (în special cei cu vârful ascuţit şi uşor curbat) sunt suficienţi. Dacă vă hotărâţi ulterior să vă achiziţionaţi o pereche de pantofi de dans, cereţi informaţii instructorului sau unor colegi mai experimentaţi. Sunt şanse mari să nu nimeriţi perechea ideală din prima, dar măcar veţi pleca la cumpărături cât de cât în cunoştinţă de cauză.

De ce nu sunt pantofii de stradă suficienţi?

Simplu, pentru că dansul nu este mers pe stradă...nu? Dansul este o activitate specifică, cu caracteristici şi necesităţi specifice. Dansul presupune schimbări de greutate de pe un picior pe altul, susţinerea greutăţii pe vârfuri, piruete, mişcări rapide, pe care nu le facem în mod obişnuit. Corpul nu este obişnuit cu astfel de mişcări şi trebuie evident ajutat, prin tehnica pe care o deprindem la cursuri şi printr-un echipament adecvat. Un echipament adecvat poate face diferenţa dintre un dans reuşit şi un dans complet ratat, şi sunt dansatori care au nevoie de luni, dacă nu chiar ani ca să realizeze acest lucru! De aceea pantofii de dans sunt proiectaţi să susţină mai bine greutatea corpului, să ofere combinaţia perfectă dintre alunecare şi antialunecare pe ringul de dans, să vă ajute să simţiţi podeaua şi să fie suficient de elastici pentru a vă permite să executaţi anumite figuri specifice dansului. Pentru mai multe detalii, vizitaţi următorul site:

https://www.spicadanceshoes.com/Sayfalar/neden-dans-ayakkabisi-giymeliyim-3/

Prin ce diferă pantofii de dans de pantofii obişnuiţi/de stradă?

Voi vorbi despre pantofii de latino, pentru că sunt pantofii pe care i-am folosit eu până în prezent. Mulţi oameni pot recunoaşte o pereche de pantofi de dans atunci când îi văd fără să fi făcut vreodată dans, pentru că au un aspect specific. Nu, diferenţa nu este dată doar de model sau culoare. Nu orice sandală din satin auriu şi nu orice pantof de lac model Oxford sunt pantofi de dans. În primul rând, o pereche de pantofi de dans diferă de pantofii de stradă prin:

1.materialul din care este confecţionată talpa

2.forma tocului

3.calibrarea tocului (poziţionarea în raport cu călcâiul, astfe încât să ofere cel mai bun echilibru posibil)

4.materialul din care sunt confecţionaţi

5.gradul ridicat (sau mai ridicat) de flexibilitate

6.modul de închidere/prindere

1.Materialul din care este confecţionată talpa-majoritatea pantofilor de dans au talpa confecţionată din piele întoarsă, care conferă o combinaţie foarte bună de aderenţă şi antiaderenţă (când dansăm, ne dorim să nu alunecăm ca pe un patinoar, deoarece ne putem dezechilibra sau chiar cădea, dar să alunecăm suficient de mult încât să putem să facem piruete de exemplu, altfel riscăm din nou să ne dezechilibrăm), dar sunt şi pantofi de dans care au talpa confecţionată din alte materiale precum poliuretan (TPU), şi care pot fi purtaţi şi pe stradă. Pantofii cu talpă din piele întoarsă nu sunt făcuţi pentru a fi purtaţi pe stradă, nu este bine să îi udaţi şi au nevoie de îngrijire specifică (periere regulată cu o perie specială).

2.Forma tocului-forma tocului diferă în funcţie de înălţimea sa şi de stilul de dans. La băieţi, tocul de latino variază între forma "clasică" utilizată în dansul sportiv, înaltă de 1,5 inchi (3,81 cm), denumit şi toc spaniol, şi forma abordată mai des în dansul social ca fiind mai comodă, cea a pantofului obisnuit de stradă. De asemenea, există varianta lipsei tocului, în cazul aşa-zişilor "pantofi de jazz" sau sneakerşi de antrenament, care sunt unisex, au talpa despicată şi se folosesc în special la antrenamente. La fete, uzuale sunt formele flare si slim (stiletto), care sunt cu atât mai late cu cât înălţimea tocului este mai mică. Există de asemenea tocul lat, înalt de 1-2 cm, care este folosit în special de către copii. Mai jos aveti o imagine cu cele mai uzuale tipuri de tocuri utilizate în dansul latino.

3. Calibrarea tocului- tocul pantofilor de dans în general este calibrat în aşa fel încât să asigure dansatorului stabilitate optima. Diferenta este foarte clară în cazul pantofilor de damă, dar şi în cazul tocului spaniol la bărbaţi. 

Alăturat aveţi o poză cu un pantof stiletto obişnuit, comparat cu un pantof de dans latino. După cum se observă, tocul pantofului de stradă este poziţionat în spatele călcâiului, pe când cel al pantofului de dans este chiar sub călcâi.

4. Materialul din care sunt confecţionaţi- majoritatea pantofilor de dans latino sunt confecţionaţi din piele moale, subţire, sau satin, cel mai uzual material în cazul pantofilor de damă. Există firme care folosesc materiale precum catifeaua combinată cu diferite accesorii, însă aceşti pantofi sunt mai degrabă destinaţi ocaziilor speciale şi dansului social, decât reprezentaţiilor sau oricăror alte evenimente care necesită mişcări complexe (fashion shoes vs. performing shoes). Pantofii de jazz/antrenament au pielea mai subţire, ceea ce îi face mai flexibili, dar mai uşor degradabili în timp. Avantajul lor este că sunt accesibili ca preţ, extrem de versatili şi de uşori şi conferă cea mai mare libertate de mişcare. Pot fi o variantă pentru dansatorul începător care încă nu merge extrem de des la petreceri latino.

       Pantofi de jazz/antrenament

          Pantofi de dans latino

5. Gradul ridicat (sau mai ridicat) de flexibilitate- pantofii de dans au şi TREBUIE să aibă un grad de flexibilitate mai ridicat decât al pantofilor de stradă sau chiar decât al tenişilor, pentru a permite schimbarea de greutate de pe un picior pe altul (sau pentru cunoscători, tranziţia către demi-pointe) şi susţinerea greutăţii pe vârfuri.

6. Modul de închidere/prindere- Majoritatea pantofilor bărbăteşti se închid cu şiret, după modelul clasic Oxford. Noutatea apare la pantofii de damă, unde, pentru a securiza piciorul, se preferă închiderea sub forma baretelor încrucişate sau sub formă de T. Există şi sandale cu o singură baretă în jurul gleznei, dar constituie excepţia.

Ce trebuie să am în vedere când îmi aleg o pereche de pantofi de dans?

În primul rând trebuie să ţii cont de nivelul la care eşti (începător, intermediar, dacă eşti avansat probabil ai încercat toate variantele posibile şi ţi-ai gasit perechea de pantofi ideală), dar mai important decât asta, trebuie să-ţi fixezi foarte clar obiectivele. Vrei să creşti într-un an câţi alţii în zece, să participi la cât mai multe cursuri şi workshop-uri şi chiar competiţii? Cu alte cuvinte, vrei să dansezi MULT? Ai nevoie de o pereche de pantofi de foarte bună calitate, foarte rezistenţi, foarte flexbili, foarte comfortabili şi versatili, aşa-zişii performing shoes. La aceştia, focus-ul este pe funcţionalitate. Au modele standard, patentate, nu sunt spectaculoşi ca design, dar cu siguanţă îşi fac treaba şi îi poţi personaliza cum vrei tu! Dezavantajul este că aceşti pantofi sunt în general şi cei mai scumpi, dar îşi merită banii. Primii mei pantofi de dans au fost acest gen de pantofi şi nu am avut nevoie de o altă pereche timp de mai bine de un an (iar la nevoie, mă descurc cu ei la fel de bine)! Eşti genul de persoană căreia îi place să se distreze, şi vrei să înveţi să dansezi doar pentru a petrece câte o seară în compania prietenilor, din când în când? Sau timpul şi job-ul nu-ţi permit mai mult? Poţi opta pentru o pereche de pantofi fashion, chiar purtabili şi pe stradă, dar adaptaţi pentru dans. La aceştia, focus-ul e pe design. Au un design vizibil mai atrăgător, dar nu sunt la fel de flexibili şi de comozi. S-ar putea sa observaţi destul de rapid că vă împiedică să executaţi anumite mişcari sau va jenează, şi depinde de voi să decideţi dacă doriţi să continuaţi să dansaţi în ei sau  încercaţi o altă pereche. În plus, se degradează mai repede şi va trebui să-ţi cumperi unii noi relativ curând, dar pentru începători şi dansatorii strict de social constituie o opţiune (arată totuşi foarte bine, nu?).














                                                                
Performing shoes     VS.     Fashion/design shoes

Un alt element important, bugetul: pantofii de dans sunt în general destul de costisitori. Dacă eşti începător, crezi că este nevoie să îţi cumperi cei mai scumpi pantofi de dans doar pentru că multiplul campion mondial X apare în reclamă? Oricât de dedicat ai fi, nu o să ajungi tu însuţi campion în câteva luni, iar acei pantofi, oricât de calitativi, nici nu sunt fermecaţi, nici nu au aripi. Nu vor dansa pentru tine. Pantofii cu tehnologii speciale sunt proiectaţi să vină în întâmpinarea dansatorilor care îşi doresc cât mai multă libertate în executarea figurilor complicate, acrobaţiilor etc., ceea ce sigur n-o să faci în primele luni de curs. În plus, să nu te aştepţi să găseşti din prima pantofii perfecţi pentru tine. Chiar dacă te-ai consultat cu instructorul şi cu specialistul din magazin, fiecare dansator are preferinţe proprii, nevoi proprii şi...picioare diferite, un ansamblu foarte vast de cerinţe pe care tu încă nu le cunoşti! Cel mai probabil îţi vei da seama în aproximativ 1-2 luni (cel mult!) că pantofii sunt prea mici, sau prea mari, sau că nu sunt suficient de flexibili pentru noua figură învăţată, sau că îţi fuge tocul pentru că este prea îngust etc. Sfatul meu e să alegi o pereche de pantofi de calitate, în care să te simţi comod, dar nu extrem de costisitori. Mergi pe siguranţă. Te sfătuiesc ca prima pereche de pantofi să fie una de performing shoes, dar nu una foarte costisitoare, deorece aceşti pantofi oferă cea mai clară senzaţie a ceea ce este şi trebuie să fie un pantof de dans. Apoi poţi opta pentru unii mai performanţi sau pentru unii fashion. NU CUMPĂRA ONLINE! Cel puţin, nu prima dată. Este un sport periculos şi pentru dansatorii experimentaţi, deoarece mărimile şi calapoadele pot diferi de la brand la brand, de cei care îşi caută prima pereche de dans nu mai vorbim. Caută, întreabă, probează. Este un neajuns, într-adevăr, căci poate nu ai la fel de multe variante, dar mai degrabă o pereche de pantofi care poate nu este preferata ta ca design, dar care îţi vine, decât una care nu îţi vine deloc (sau şi mai rău, îţi vine parţial, dar îţi deformează mişcările deoarece clar nu este pentru tine şi nu-ţi poţi da seama de asta). Cere ajutorul specialistului din magazin, sau mergi la cumpărături cu un coleg mai avansat. Dacă instructorul te poate consilia direct, este ideal. Poţi opta şi pentru varianta pantofilor la comandă, uneori mai ieftină decât cea a pantofilor de la brand-uri celebre, dar din experienţa celor care au încercat această variantă, nu sunt la fel de calitativi ca cei de firmă. Nu în ultimul rând, firma. Firma este importantă când îţi cumperi o pereche de pantofi, dar nu este totul. Nu te axa pe o singură firmă pentru că prietenul tău doar asta foloseşte, sau pentru că dansatorul tău preferat îi face reclamă, nici măcar pentru că este firma pentru care a optat instructorul tău (deşi, în acest caz, el îţi poate oferi suficiente argumente pro, pe care uneori e bine să le iei în considerare). Trebuie să găseşti pantofii potriviţi pentru TINE. Principalul criteriu trebuie să fie comfortul, apoi brand-ul. Fereşte-te însă de branduri dubioase, sau de pantofi vizibil de o calitate îndoielnică. Alege brand-uri cunoscute la nivel mondial, precum Capezio, Bloch, Ray Rose, Supadance, So Danca, sau brand-uri care au colecţii speciale de pantofi de dans latino, precum Reina, Spica Dance Shoes sau Esmeralda Dance Shoes. Pentru informare, poţi accesa următoarele site-uri:

https://www.spicadanceshoes.com/

http://rayrose.com/

http://www.sodanca.pt/index.php

http://www.capezio.com/

https://www.supadance.com/

http://www.reinadanza.com/

http://us.blochworld.com/ballroom-latin-shoes

https://www.internationaldanceshoes.com/

http://www.esmeraldadansayakkabilari.com/

https://eshopdancin.it/

http://www.incaltaminte-argent.ro/incaltaminte-dans-sportiv

http://www.aitadance.com/MhObg5KvQ9KHMheLMtezUFSXQ9Wzg5SzE5G-.html

Cum să îmi aleg pantofii de dans?

Am ajuns la întrebarea cea mai importantă: cum îmi dau seama care pantofi de dans sunt potriviţi pentru MINE? Cu criteriile de mai sus în minte, pot merge într-un magazin şi pot trece la probat. La balet, există aşa-zişii fitteri, care au transformat consilierea în materia alegerii perechii potrivite într-o profesie şi care sunt atenţi la detalii mult mai subtile decât marimea. Nu ştiu să existe persoane specializate în aşa ceva în materia pantofilor de latino, nu în România cel puţin, dar persoanele care lucrează în magazine specializate şi mai ales cei care comercializează un anumit brand sunt destul de bine informaţi. Sunt câteva reguli generale de care trebuie să ţineţi cont când probaţi o perehe de pantofi de dans:

1. Primul lucru pe care îl fac EU, şi pe care îl recomand tuturor doamnelor şi chiar şi domnilor, înainte de a proba un pantof de dans, este să îl iau în mână şi să încerc să îl pliez, să îl îndoi, în ambele direcţii. Îi testez astfel flexibilitatea. Nu vă temeţi că vânzătoarea se va încrunta. Ştie sigur despre ce este vorba şi ştie că niciun dansator informat nu va cumpăra vreodată o pereche de pantofi fără să-i testeze gradul de flexibilitate. În balet, această procedură se numeşte "breaking into the pointe shoes", şi constă în pregătirea pantofilor ţepeni veniţi direct din fabrică pentru dans, dar aici nu vorbim de pantofi de balet şi nici nu putem distruge pantofii încercând să-i îndoim prea mult (putem face asta acasă, odată ce am cumpărat pantofii, dar despre asta într-o postare viitoare). Dacă pantofii nu sunt suficient de flexibili, sau sunt de-a dreptul rigizi, din punctul meu de vedere nu sunt nişte pantofi de dans de calitate, sau cel puţin nu potriviţi pentru un începător. Poate fi vorba de o pereche de fashion shoes, dar ţineţi minte că vă vor limita anumite mişcări ale labei piciorului pe care aveţi nevoie să le învăţaţi corect! Eu una nici nu mă obosesc să probez aşa ceva. Dacă însă pantofii se pliază extrem de uşor, avem de-a face cu  pereche de pantofi de foarte bună calitate, foarte comozi şi care vă vor conferi multă libertate de mişcare.

Iată ce ar trebui să poţi face în pantofii de dans la un moment dat. Înţelegi acum de ce este foarte important să fie flexibili?

2. Nu ţineţi cont de marimea pantofilor de stradă când vă cumpăraţi perechea de pantofi de dans. Nu corespund, iar pantofii de dans nici nu trebuie să vină la fel ca pantofii de stradă. Acest lucru se aplică mai puţin la bărbaţi, dar la femei e un element-cheie. Tentaţia de a fi "căpos" şi de a crede că o pereche de pantofi de dans aşa trebuie să vină pentru că e acelaşi număr e foarte mare. E greşeala pe care am făcut-o şi eu şi n-o s-o mai repet. Regulă de aur: lungimea tălpii piciorului trebuie să fie aceeaşi cu lungimea tălpii pantofului. Nici măcar câţiva mm în plus. 5 mm în plus se traduce deja în jumătate de nr. mai mare. Nu este întotdeauna posibil să gaseşti o pereche care să corespundă perfect, dar acesta este criteriul. Aşa că nu vă speriaţi dacă la pantofii de stradă purtaţi 36,5 sau chiar 37 şi la pantofii de dans veţi purta 35,5. Este perfect normal, de fapt este regula. Pantofii de dans în general vin cu jumătate de nr. sau chiar cu un nr. mai mic. De asemenea, nu vă speriaţi dacă aveţi degetul mijlociu mai lung şi depăşeşte cu 1-2 mm talpa. Dacă pantoful nu vă strânge şi îmbracă totuşi bine piciorul, este pantoful potrivit. De ce? Încercaţi să întindeţi vârful şi să punctaţi, Este o poziţie a piciorului foarte uzitată. Dacă în timp ce punctaţi rămâne o bucată de talpă descoperită în faţă, pantoful e prea mare. Nu se vede prea bine, nu?

3. Încă un lucru pe care trebuie să-l aveţi în vedere este lăţimea pantofului. Nu se respectă nici aici criteriile pantofilor de stradă, iar fiecare brand lucrează după calapoade proprii. Brand-urile de renume oferă posibilitatea alegerii lăţimii, de la narrow-regular-wide sau chiar very wide. Aşa ca dacă un regular fit de la Bloch îţi poate veni ca o mănuşă, un regular fit de la Capezio îţi poate fi prea îngust. În legătură cu aceasta te poţi informa de la colegi, poţi citi recenzii pe net, poţi întreba specialistul din magazin, dar experienţa proprie e cea mai importantă. Acesta e un criteriu care te poate determina să renunţi sau să optezi pentru un anumit brand. De ex, îţi poate veni perfect ca lungime un Ray Rose Kalahari, dar ca lăţime poate fi prea îngust. Nu cădea pradă tentaţiei de a cumpăra un nr. mai mare doar ca să-ţi încapă piciorul. Acela nu va fi un pantof potrivit pentru tine, ci unul prea mare. Foarte probabil piciorul îţi va aluneca în faţă, ceea ce va duce la dezechilibru. Nu merge pe ideea ca pantoful se lasă, deşi majoritatea pantofilor o fac şi e normal să fie aşa, deoarece un pantof mult prea îngust nu se va transforma niciodată într-unul comod. Pantoful poate fi uşor îngust, dar doar UŞOR. Nu trebuie să aluneci în el de la început, dar trebuie să poţi băga piciorul fără să simţi un discomfor major. Poţi oricând să comanzi un fit mai wide, dacă nu au în magazin, acum că ai probat şi deja ştii ce ţi se potriveşte, dar îţi recomand, pentru prima întâlnire cu dansul, să nu te limitezi la un singur brand. Testează, fii deschis. S-ar putea să ai surprize foarte plăcute de la vreun brand mai puţin cunoscut 😉

5. Verificaţi din nou gradul de flexibilitate al pantofilor. Dacă pantofii au trecut testul, au lungimea şi lăţimea potrivită, este momentul să vă ridicaţi în picioare şi să faceţi alternativ, de pe un picior pe altul, tranziţia de pe toată talpa pe demi-pointe, împingând coup de pied-ul în faţă. Cu alte cuvinte, staţi pe ambele picioare şi ridicaţi câte un picior pe vârf, împingând călcâiul în faţă. Dacă realizaţi acest lucru uşor, pantofii sunt buni. Dacă nu puteţi să îl faceţi deloc, încercaţi o altă pereche.

6. A venit momentul să discutăm şi despre toc. La domni, e simplu: dacă nu participaţi în competiţii de dans sportiv, recomand un toc obişnuit, nu cel mai înalt, spaniol, deoarece toţi băieţii pe care i-am întrebat au spus că este mult mai comod. Nu aveţi nevoie pentru dansul în club ca piciorul să stea atât de în faţă. La doamne discuţia e mai complexă şi ţine în special de gusturi, dar, doamnelor ţineţi minte câteva aspecte:

• dacă sunteţi începătoare, s-ar putea să nu stiţi încă să vă susţineţi greutatea corpului în timpul dansului şi să vă bazaţi cam mult pe toc. În acest caz, cel mai indicat este un toc mai lat, tip flare, în locul unuia cui, oricât de atrăgător ar fi acesta. 
• salsa oricum este un dans foarte rapid, iar tocul flare este conceput special pentru dansurile rapide. Celelalte dansuri social, bachata, kizomba, cha cha, sunt mai lente, şi permit folosirea unui toc mai subţire. La bachata dominicană veţi observa că un toc cui poate fi extrem de atrăgător, dar fiind începătoare, alegeţi comfortul şi siguranţa.
• alegeţi un toc de înălţime medie, pentru a vă putea focusa pe mişcări, nu pe echilibrul pe tocuri. Un toc prea mic nu vă ajută neapărat, deoarece nu vă obişnuieşte să vă susţineţi greutatea pe vârfuri, iar unul prea înalt pune presiune suplimentară pe nişte picioare care nu sunt încă suficient de puternice şi poate duce la nesiguranţă şi dezechilibrări. Exstă fete care dansează în pantofi cu toc jos sau chiar în sneakerşi sau pantofi de jazz, dar dacă le urmăriţi, dansează în general pe demi-pointe, pentru că, repet, niciun dans nu se dansează pe toată talpa
• cumpăraţi-vă protecţii, dar gândiţi-vă bine înainte. Puteţi cumpăra protecţii (majoritatea instructorilor şi firmelor de pantofi recomandă), dar puteţi opta şi pentru flecuri de schimb. Brand-uri ca Ray Rose oferă mai multe variante de flecuri pentru acelaşi tip de toc. Eu una prefer flecurile de schimb. Protecţiile înalţă şi lăţesc tocul. Nu ştiu cum a funcţionat pentru alte persoane, dar eu alunecam frecvent din cauza lor. Într-un final am renunţat. 
• cel mai important este să vă simţiţi sigură şi stabilă în timpul dansului. Orice regulă devine ineficientă, sau caducă, cum spune jurista din mine, dacă vă produce vreun discomfort. Eu, de exemplu, nu mă înţeleg deloc bine cu tocurile late care le oferă stabilitate altor fete. Dimpotrivă, mă fac să mă dezechilibrez pe piruete deoarece uneori tocurile fac contact cu podeaua. Optez pentru tocuri cui sau flare mai îngust, fără protecţii. La urma urmei, ce legătură are tocul cu echilibrul? Echilibrul ar trebui să vină din susţinerea greutăţii corpului pe vârfuri, conform tuturor principiilor dansului. Prefer să mă străduiesc să-mi menţin echilibrul pe nişte tocuri stiletto sexy, decât să patinez pe nişte tocuri flare late, pentru că fac mai mult contact cu podeaua decât îmi doresc.

Nu uitaţi că pantofii de dans necesită îngrijire specială, mai ales cei cu talpă din piele întoarsă, aşa că vă recomand să aruncaţi în coşul de cumpărături şi o perie pentru curăţarea tălpilor pantofilor. Dacă deja aţi depăşit bugetul, nu uitaţi să o cumpăraţi când începeţi să vedeţi efectele podelelor de dans...pentru că le veţi vedea! 😅

Având în vedere cele de mai sus, tot ce pot să vă urez este călătorie plăcută în lumea dansului, minte limpede, inimă deschisă şi picioare uşoare în pantofii potriviţi. Let's fly on the sounds of music!

A voastră,

Simona Şerbănescu (Floarea de cireş conform denumirii blogului)

"Floarea de cires", despre vocatie si cariera

Astazi, 17 martie 2015, ora, 19, sunt invitata la radio JCC, in cadrul emisiunii Shalom Psihologia, sa abordez problema care ii preocupa pe toti oamenii ajunsi la varsta maturitatii, sau pe tinerii care viseaza cu ochii deschisi la perioada cand vor deveni adulti: "Vocatie sau cariera?". Ce facem cand vocatia este mai puternica decat pasiunea pe care o punem in construirea unei cariere? Este bine sa facem o alegere sau sa incercam sa le imbinam? Putem transforma vocatia in cariera? Acestea sunt cateva dintre intrebarile la care voi incerca sa raspund, in calitate de scriitoare care a ales in final profesia de notar. Aparent, literatura nu are nicio legatura cu domeniul juridic, dar, pentru mine, realitatea este alta. Va astept pe toti, la ora 19, pe www.jcc.ro. 

Colocviul National "Ion Hobana" Editia 2014

Stimati prieteni,

Va invitam sa participati la cea de a cincea editie  a Colocviului Național de Critică și Exegeză Ion Hobana 2014, organizat de Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, Uniunea Scriitorilor din România și Institutul Cultural Român, sâmbătă 15 noiembrie, ora 10.00, Sala Mare a Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr.38, sector 1, București.

Tema acestei ediții este :

„EUROPA SF : locul ficţiunii speculative româneşti în domeniul imaginarului continental”

Printre referenți se numără Mircea Opriță, Radu Voinescu, Sorin Antohi, Horia Gârbea, Cătălin Badea Gheracostea, Cristian Mihail Teodorescu, Marian Truță, Eugen Cadaru, Cristian Tamaș, Oana Bădăluță, Tina Petroiu.

Cu această ocazie vor fi decernate Premiile Naționale SRSFF Ion Hobana. 

Vă așteptăm și vă mulțumim.

 Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr.38, sector 1, București

Kitaro-fenomenul muzical al momentului

A fost Vangelis. A fost Yanni. Pentru o anumită nişă Oliver Shanti. Dar, fără îndoială, putem spune despre Kitaro că este compozitorul momentului. Nominalizarea din 2013  la Premiile Grammy pentru ultimul album, "Final Call", a 15-a nominalizare din carieră, o atestă din plin. Dintre pleiada de artisti care au abordat în ultimul timp stilul New Age, Kitaro se distinge ca o prezență exotică, fragilă si profundă în acelaşi timp, întocmai ca florile de cires care rămân de secole un simbol al ţării sale de origine, în ciuda existenţei lor perene. Cine este familiarizat cu muzica sa, nu poate uita sunetul tobelor, al flautului si al instrumentelor tradiţionale japoneze. Şi iată că, într-unul din vârfurile carierei sale, Kitaro a poposit şi în România.

La concertul său din data de 2 martie 2014 de la Sala Palatului am fost prezentă si eu. Si ieşind dupa 3 ore din sala arhiplină, i-am mulțumit lui Dumnezeu că am avut ocazia să ascult live piese legendare precum Koi sau Matsuri, combinate cu acorduri uşor futuriste, puse în scenă alături de o orchestră de muzică simfonică excepţională, acorduri care se regăsesc şi pe ultimul său album.

"Final Call" este un omagiu adus naturii şi armoniei universale. Kitaro, conştient de influenţa nefastă a omului asupra mediului înconjurator, îl imbarcă pe ascultător într-o călătorie dinspre o lume apocaliptică înspre o lume paradisiacă, în care toate fiinţele trăiesc într-o armonie absolută, lansând astfel un semnal de alarmă, un  "final call" adresat tuturor celor deschişi să asculte.

Cum poate fi descris Kitaro? Ca un pionier al muzicii New Age. Ca un creator de lumi,  întotdeauna exotice, intotdeauna dincolo de graniţele timp şi spaţiu, dincolo de raţiune. Lumi apocaliptice, lumi paradisiace. Spre deosebire de alti compozitori de valoare, Kitaro se distinge şi printr-o subtilitate care poate fi perceputa doar la nivel afectiv. Muzica sa nu este doar o geometrie abstracta care să facă deliciul doar unei nişe de cunoscători. Este o muzica care nu trebuie doar ascultată. Trebuie simţită. Şi oricine o poate simţi, cunoscător sau nu, dacă, dincolo de urechi, îşi deschide inima.

Liviu Andrei şi literatura interzisă minorilor (sau cum să tratăm prin literatură dependenţa XXX)

Dacă tot am relatat într-o postare anterioară despre evenimentul literar organizat de Liviu Andrei, la cererea acestuia mi-am luat (într-un final!) inima în dinţi să-i recenzez una dintre creaţiile care a făcut obiectul atenţiei publicului în acea seară: romanul Gayzer. Dar până una alta, să vă povestesc cum am ajuns eu să fac cunoştinţa cu acest Henry Miller de Caracal.

Pe Liviu Andrei l-am cunoscut acum aproximativ un an jumătate. Nu stiu câţi dintre voi sunteţi familiarizaţi cu acest personaj al scenei literare româneşti, probabil că acum majoritatea sunteţi, dar pe atunci craioveanul nostru de-abia îşi începuse campania agresivă de promovare în Bucureşti. El, un aspirant la scena literară bucureşteană. Eu, o scriitoare tânără (deci aproximativ colegă de generaţie şi implicit de suferinţă) care deja juca, deşi încă timid timid, pe această scenă. Un schimb de cărţi cu autograf de ambele părţi. Şi un schimb relaxat de cuvinte de genul "Tu cu ce te ocupi?", "Il cunoşti pe acel critic?". El a luat trenul înapoi spre Craiova, iar eu mi-am continuat liniştită traiul în Bucureşti. Nu, nu vă repeziţi să spuneţi "Ăsta cine o mai fi?" înainte să îi deschideţi o carte sau măcar să intraţi câteva clipe pe blogul lui. Credeţi-mă, dacă nu o să cădeţi în extaz, cu siguranţă veţi fi şocaţi de stilul acestuia. Sunt şanse mari să nu fi mai citit aşa ceva în viaţa vieţilor voastre.

Da, Liviu Andrei e un pionier, şi probabil că de aici vine şi adevarata lui valoare. Dar pentru că "toate-s vechi şi nouă toate", eu aş prefera să spun că adevarata lui valoare provine din curajul de a-şi asuma pe deplin opera, o barieră cu care se confruntă la un moment dat majoritatea scriitorilor şi care de multe ori îi impiedică să ofere (vreodată!) adevărata măsură a talentului lor. O să revin asupra acestei idei.

Mai întâi m-am confruntat cu prima lui creaţie, volumul de povestiri intitulat ParaIdis. Imi aduc foarte bine aminte de titlul care m-a lăsat prima dată stupefiată, şi nu la modul pozitiv: Coiosul din Rhodos.  Cum să îţi baţi joc în asemenea măsură de opera ta încât să o numeşti, oricât de porcoso-scârbos ar fi limbajul, "Coiosul din Rhodos"? Cuuuuum? Şi mă adresez direct autorului, deşi am discutat de multe ori pe această temă: Liviule, cuuuuuum? Încă râd când îmi aduc aminte. Dar privind cu detaşarea unui cititor avizat, pentru că nu aş îndrăzni şi nici nu mi-aş dori să mă numesc critic literar (deşi Facultatea de Litere pentru asta te formează), pot spune că poantele lui Liviu Andrei, deşi au o clară orientare sexual golănească, depăşesc nivelul mediu de inteligenţă şi subtilitate atât al altor scriitori, cât şi al multor cititori din zilele noastre. Liviu Andrei rămâne regele poantelor în opinia mea, şi cine nu observă această calitate la un scriitor de nici 30 de ani, înseamnă că nu are deloc antrenament în ale lecturii. Oricât de oripilat ai fi, nu poţi să negi inteligenţa vie şi umorul de care dă dovadă. Aşa că voi, cei care l-aţi acuzat pe Liviu Andrei că ar fi superficial, poate n-aţi observat, dar aţi demonstrat cu vârf şi îndesat cât de superficiali sunteţi voi înşivă!

Dar să lăsăm deoparte amintirile şi să ne concentrăm asupra prezentului, şi anume tema acestui articol, romanul Gayzer. "Gayzer" este, aşa cum probabil v-aţi dat seama din titlu, un roman despre...bingo! Da, despre joculeţul acela de noroc cu cartonaşe şi cifre. Glumesc. Nu, nu are nici o legătură cu jocul de bingo. Şi nici cu izvoarele termale. În aparenţă, Gayzer este un roman despre securişti, subiectul preferat al lui Liviu Andrei. În realitate, tema principală, care tranzitează capitolele de la început până la sfârşit, este homosexualitatea. Homosexualitatea, apoi desfrâul şi pasiunea pentru misticismul societăţilor secrete condimentat cu o doză de paranoia, toate combinate sub bagheta magică a bucătarului-şef Liviu Andrei, pentru a da o supă gustoasă, dar cam grea. Dacă primul volum de povestiri îmi lăsase impresia unui joc poznaş, în romanul Gayzer autorul se încumentă să păşească, fără a-şi abandona stilul escatologic şi poantele savuroase, în profunzimile psihicului uman. Ceea ce face ca literatura lui să nu fie una uşoară. Deşi mulţi tineri îl citesc cu plăcere pentru că are curajul să spargă multe bariere, nu aş cataloga creaţia lui Liviu Andrei ca fiind literatură de consum. Aş spune mai degrabă că el este un fin observator (dar din interior, nu din exterior) al societăţii decadente, pe care o înţelege şi o redă din postura unui demiurg, făcând însă "mişto" de propria creaţie. Temele lui sunt unele cu greutate, de actualitate şi amploare, personajele sunt complexe şi bine definite, limbajul este unul frust, fidel unei realităţi în descompunere, dar probabil că autorul, mirosind tendinţa în care se îndreaptă cititorul modern sătul de ştirile de la ora 5, a ales să dea cu ele de pământ, căci nimeni nu poate purta povara unei lumi de unul singur şi nici nu o poate vindeca, dacă ea nu îşi doreşte să fie vindecată. Mie personal, finalul mi-a lăsat un gust amar. Dar dacă stau bine să mă gândesc, era singurul final posibil pentru ca povestea să fie rotundă şi nu ştirbă. O societate în descompunere nu poate lăsa în urmă decât un miros pestilenţial de eşec şi neputinţă.

Vă las să descoperiţi voi mai multe despre Gayzer. Dincolo de limbajul care pe unii îi va şoca şi oripila, rămâne un roman care merită citit, măcar din curiozitate. Mie personal îmi place Liviu Andrei. Îmi place pentru că este curajos. Îmi place pentru că este un fin psiholog. Îmi place că are umor. Dar mai presus de toate, îmi place pentru că este SCRIITOR. Cineva, nu îmi aduc exact aminte cine, spunea la un moment dat că nu te poţi numi scriitor până când nu scapi de teama legată de reacţia părinţilor legată de opera ta. Iar Liviu Andrei cu siguranţă a scăpat de mult de aceste temeri.

Cele 13 virtuţi ale lui Benjamin Franklin

Am descoperit recent o postare mai veche a lui Anatol Basarab, pe care am considerat-o suficient de consistentă, de utilă şi neperisabilă încât să o dau mai departe, şi mai departe, şi mai departe: Cele 13 virtuţi ale lui Benjamin Franklin. O listă cu 13 calităţi pe care oricine îşi doreşte să reuşească în viaţă ar trebui să o cunoască, sau chiar să şi-o lipească pe uşă, pentru a o vedea în fiecare dimineaţă când iese din casă. Probabil că o voi face şi eu, sau mi le voi lua drept model pentru a-mi concepe propria listă, cu propria metodă de aplicare. Citiţi articolul şi acordaţi-vă câteva clipe pentru a digera fiecare dintre "virtuţi". Gândiţi-vă cum se raportează la viaţa voastră şi câte beneficii aţi putea avea urmând măcar o parte din ele.

http://anatolbasarab.ro/benjamin-franklin-si-cele-13-virtuti/

P.S. Aruncaţi-vă un ochi şi asupra celorlalte articole ale psihologului Anatol Basarab. Este unul dintre cele mai bune site-uri de profil, şi dacă mai punem la socoteală touch-ul personal şi umorul, devine un MUST.