Floarea de cires

Miranda Lambert - Over you

2012-03-04T09:15:00.000-08:00

În onoarea profesorului meu de română, Dan Mugur Rusiețchi (n. 19 august 1938 - d. 19 februarie 2012).

Kari Jobe - The more I seek You

2012-03-02T08:34:00.001-08:00

Împart cu voi bucuria acestei melodii, care te umple deopotrivă de dragoste divină şi dragoste umană. Totul completat de un videoclip superb şi de o coregrafie de excepţie.

Gazetuţă de hârtie, e sau nu-i hegemonie?

2012-03-02T08:19:00.002-08:00

Dupa cum probabil stiţi, în numărul precedent al Gazetei SF, Florentin Haidamac a publicat un articol intitulat nici mai mult nici mai putin decât Hegemonia Gazetei SF. Titlul, dar mai ales conţinutul articolului au stârnit reacţii multiple, printre care una destul de violentă a lui Cornel Secu. Că este vorba de o "gazetuţă modestuţă" sau nu, asta nu poate decide decât publicul cititor. Cert este ca în ciuda acestei reacţii, Gazeta SF apare în continuare pe lista de site-uri recomandate pe http://www.helionsf.ro/ şi pe http://helionsf.eu/, fapt care nu poate decât să-mi provoace bucurie. Iar reacţia lui Mircea Coman, după lectura numărului din februarie, mi s-a părut mai mult decât surprinzătoare (la modul cel mai plăcut):

" Ţin să remarc ascensiunea Gazetei SF, ale cărei povestiri se bucură acum şi de o susţinută muncă de periere redacţională, eliminarea majorităţii greşelilor gramaticale şi de vocabular dând lecturii cuvenita plăcere. M-aş bucura ca şi celelate ofertante de proză să-i urmeze exemplul, altfel se prea poate ca hegemonia de care vorbea deunăzi cineva să devină un fapt cât se poate de real. Iar cititorii vor avea doar de câştigat."

Nu ştiu dacă domnul Coman, în generozitatea lui, are dreptate în ceea ce priveşte deja mult disputata hegemonie, pentru că, la urma urmei, depindem unii de alţii, noi între noi, dar, cel mai important, noi de cititori, şi nici membrii redacţiei, nici domnul Coman, şi nici Cornel Secu nu pot şti sau decide cui îi va reveni pana la urma sceptrul "hegemoniei" (asta daca va fi vreodată nevoie de el). Tot ce putem face este să ne straduim să dăm tot ce putem pentru a satisface aşteptările cititorilor noştri, motiv pentru care suntem deschişi sugestiilor voastre, pe care le puteţi face fără reţineri pe gazetasf la gmail.com.

Iar în ceea ce priveşte articolul care în urmă cu o lună mi-a dat anumite emoţii (pentru că eu, în general, sunt genul de persoană care preferă să tacă şi să facă, mai exact să lase faptele să vorbească în locul ei), acum mă face să zâmbesc, gândindu-mă că, de fapt, greşeala optimismului nu este niciodată cu adevărat o greşeală. În concluzie, cu ce a greşit Florentin Haidamac pentru că şi-a exprimat încrederea în munca sa şi în munca noastră? Poate că a greşit nivelul de sonorizare căci, în rest, nu a făcut decât să ne insufle şi nouă o parte din entuziasmul său. Acestea fiind zise, să uităm pentru o clipă de hegemonie şi să ne întoarcem la treburile noastre...

Observator cultural împlineşte 12 ani

2012-02-29T12:10:00.001-08:00

Astăzi, în data de 29 februarie a anului bisect 2012, Observator cultural împlineşte 12 ani de la înfiinţare. La mulţi ani doamnei redactor-şef Carmen Muşat şi întregului colectiv de redacţie. Pentru că aşa cum spune doamna Muşat, şi cum am susţinut şi eu în editorialul din Gazeta SF, " investiţia în cultură este singurul mod de a sfida efemeritatea, obscenitatea şi inconsistenţa".

Mircea Coman despre "Casa Ceaiului"

2012-02-01T11:02:00.001-08:00

In numarul 14 al Gazetei SF am publicat o parte din textul "Casa Ceaiului", intitulata "Sarpele din gradina". Reactia criticului Mircea Coman nu s-a lasat asteptata. Si intrucat am fost mai mult decat incantata de opinia sa asupra textului (cat si asupra textelor publicate de ceilalti autori in acelasi numar-Oliviu Craznic, Catalina Fometici, Florentin Haidamac, Aurelia Chricu, Alin Daranga, Teo Tucan), am hotarat sa vi-o impartasesc si voua:

Pe poziţia secundă a rubricii de POVESTIRI, Gazeta SF ne oferă „Şarpele din grădină” (un fragment dintr-o lucrare de mai mare amploare, ce poartă titlul „Casa Ceaiului”), de Simona Şerbănescu. Ne întâlnim cu scriitura consistentă a tinerei domniţe după mai bine de patru luni (precedenta povestire, „Văduva neagră”, am citit-o în numărul dublu din august 2011 şi am vorbit despre ea în Spec-Fi în apus de vară – addendum), regretând că astfel de evenimente se petrec totuşi atât de rar. Am apreciat atmosfera de basm japonez a fragmentului de faţă, percepută prin focalizarea pe punctul de vedere al unui personaj feminin de origine engleză, cu ale cărei trăiri europene suntem mult mai bine familiarizaţi. Despre cele câteva erori de tastare („mă împingea spre viaţa”, „pîmânt” sau „…oamenii în barbarie, respectau cu sfinţenie regulile…”, unde pare că lipseşte o virgulă (după „oamenii”), omisă, cu siguranţă, din graba digitizării) nu putem spune decât că sunt cât se poate de omeneşti, autoarea fiind, suntem siguri de asta, o foarte bună cunoscătoare a normelor limbii.

Ii multumesc cu aceasta ocazie domnului Coman pentru aprecieri si va recomand sa cititi intregul articol la urmatoarea adresa:

http://scifientland.wordpress.com/2012/02/01/fictiuni-de-la-nceput/

Văduva neagră (nominalizată la Premiile Galileo 2012)

2012-01-24T05:04:00.001-08:00

Sburătorului care mi-a inspirat această poveste.

Nimic nu se compară cu acel moment în care privire se întâlnesc în întuneric, când respirația ți se oprește o clipă și inima începe să bată mai tare. Două sclipiri în noapte și e de ajuns. Două lumini care pâlpâie tăcut, în timp ce umbra se apropie fantomatic . Nu mă cunoaște, nu îl cunosc. Nu vreau să aud vreun sunet. O atingere a mâinii și nimic mai mult. Acum știu: el este.

Așa se întamplă de fiecare dată, sclipire umbră, mână. Întotdeauna ordinea este aceeași. Întotdeauna vine lângă mine, îmi ia mâna și o duce la buze. Întotdeauna îmi cuprinde talia și mă trage lângă el. Apoi buzele se ating și totul se termină la fel, lăsând în urmă un gol adânc de nemulțumire.

Dar cu Igor a fost altfel, deși etapele au fost aceleași. Nici un bărbat bine-crescut nu ar sări aceste etape. Dar când mi-a luat mâna, degetele mele deja se umezisera. De emoție. Părul negru, ușor trecut de umeri, ochii căprui, sprâncenele groase, buzele subțiri dar frumos conturate, toate îmi aduceau aminte de acea noapte când visasem că ma dăruiam unui bărbat. Nu uitasem niciodată acel vis, nu uitasem senzația intensă pe care o avusesem multe ore după trezire, nu-l uitasem niciodată pe bărbatul din vis. Iar acel bărbat era el, Igor.

Nu credeam să mor atât de tânără, înainte să-l cunosc pe Igor. Murisem înainte să știu că există, înainte să aflu că îl chema așa. Dar mi s-a acordat o șansă. Șansa să ies în lume și să-mi caut un bărbat pe care să-l iau cu mine. Doi ani am căutat în van prin lume, furioasă și neîmpăcată, tânjind după căldura pământului în care nu mă mai puteam întoarce. Mă gândesc la toți cei care se bucuraseră de trupul meu fără sa stie ca doar dezamăgirea pe care o lăsaseră în urmă îi ținuse în viață. Nu as fi lăsat niciodată să-mi scape un bărbat care îmi stârnea acele senzații din vis. Și totuși poate ar fi trebuit să mă mulțumesc cu visul.

Pe Igor l-am cunoscut într-un bar. Era genul de loc unde nu m-aș fi așteptat să întâlnesc vreodată pe cineva. Stăteam ascunsă într-un colț întunecat și sorbeam în liniște din paharul de vin. Licoare magică îi spuneau unii. De data aceasta însă, licoarea magică nu avea acea aromă care să-ți mângâie simțurile. Dar cum nu exista nimic mai bun în acel local de mahala, trebuia să mă mulțumesc doar cu atât. Trecuse de miezul nopții și atmosfera devenise mult prea agitată. Nu îmi plăcea agitația, preferam singurătatea nopții, alaturi de un bărbat de care să-mi lipesc trupul. L-am văzut stând la o masă, în fund. Avea privirile ațintite asupra mea. Erau aceeași ochi pe care îi văzusem la cincisprezece ani în vis. Aceeași pofta mi-a trecut prin inimă. Nu părea ca locul lui să fie acolo. Era mult prea bine îmbrăcat. Am realizat imediat că dacă nu aș fi fost acolo în acea noapte, nu l-aș fi întâlnit niciodată. O astfel de șansă apărea o dată apoi se pierdea în eter ca și cum n-ar fi fost. El nu putea fi unul din mulți. Era cel pe care îl căutasem de la bun început și pe care trebuia să-l găsesc.

Instinctiv, mi-am coborât bărbia și mi-am arcuit lasciv spatele. Chipul mi-a rămas însă inexpresiv. Aveam privirea paralizată în acel punct fix, adânc, familiar, al ochilor lui. Cred că a trecut mai puțin de un minut, dar eu l-am simțit ca pe o veșnicie. L-am văzut cum s-a ridicat de la masă și a venit înspre mine. Fiecare pas suna ca acul unui ceasornic: tic-tac, tic-tac… Pe măsură ce se apropia, respirația mi se accelera. Pentru un moment s-a oprit de tot și atunci am știut ca pierdusem controlul. Totul durase mai putin de un minut.

-Pot să mă așez lângă dumneavoastră? m-a întrebat el.

Mi-a spus că îl chema „Igor”. Nu aveam nevoie de mai mult. Am inventat și eu un nume și i-am întins mâna. Atunci am simțit atingerea acelor buze subțiri și tari care adunaseră în ele esența dorinței trupești. Mi-a luat câteva secunde să alung acea vibrație care îmi invadase corpul. I-am spus ca nu aveam de gând să mai stau mult. Știam că bărbații sunt mult mai dornici să își atingă țelul când le este teamă că vor pierde prada. A cerut de băut un vin roșu demi-sec, slab, dar cu ceva mai multă aromă. Alegerea nu era însă una rea… Îl priveam cu coada ochiului și încercam să mă controlez în timp ce corpul mi se umezea treptat, din vârful degetelor până pe coloană.

-Nu păreți de-al locului, i-am spus în timp ce savuram, picătură cu picătură, aroma vinului.

-Se poate spune și așa, mi-a răspuns el gânditor. Lucrez aici, dar fac naveta cu trenul o oră, in fiecare dimineață. În afară de muncă, nimic nu ma leagă de acest oraș și nimic nu mi-aș dori să mă lege vreodată. Un loc sumbru, trist, aproape gol. În acest bar am intrat pentru prima dată și nu îmi doresc să mă întorc.

Îl priveam cu coada ochiului cum își trecea ușor degetele peste gura paharului și începusem să-mi mușc buzele. Corpul mi se umezea treptat, din vârful degetelor și până pe coloană. Totul începuse să pară ireal, ca și cum el ar fi fost fantoma întrupată, ca și cum el ar fi fost un suflet în căutarea liniștii veșnice pe care n-o primise la moarte, iar eu o simplă muritoare în căutarea unei nopți de dragoste.

-Dacă vă displace atât de mult atmosfera orașului, ce vă aduce aici în această seară? l-am întrebat după o scurtă pauză în care am încercat să îmi adun gândurile.

-Pur și simplu viața, mi-a răspuns cu o sclipire tristă în priviri. Tristețea. Dorința de a căuta și știința că nu vei găsi niciodată ceea ce cauți. Simțeam nevoia să-mi alung măcar impresia tristeții…să o uit pentru cateva ore. Iar acest local a fost primul care mi-a ieșit în cale.

-Sunt și alte căi de a alunga tristețea, i-am spus zâmbind sugestiv.

-Da? Eu unul nu cunosc. Cand vine vorba de o asemenea neliniște, nimic nu o mai poate alunga. Dar ce bine ar fi! Ce bine ar fi dacă aș putea uita totul, dacă m-aș putea desprinde de lume…

-Niciodată nu știi ce te-ar putea desprinde de lume, nimeni nu-si cunoaște destinul. Niciodată nu știi cu adevărat care este locul tău în lume, cu cine vorbești, cine este persoana, nu știi nici măcar cine ești tu însuți. Totul e o aparență. Și dacă tot există, nu e bine să o cauți, pentru că oricum te caută ea pe tine.

-Uneori îmi doresc ca totul să fie o aparență…iar realitatea să stea undeva pitită, să n-o pot cunoaște…

-Poate că așa și este. Poate că eu sunt o aparență. Poate că tot acest loc este o aparență.

-Imposibil să fie și una și alta. Tu nu te integrezi de loc în acest loc. Te-am urmarit de cum am intrat. Daca ar fi sa judecam dupa spusele tale, tu ai fi aparenta, iar eu realitatea.

-Ti-am spus ca nici tu nu pari a fi al locului. Și tu poți fi o aparență. Iar aparențele…

Mi-a atins mâna și mi-a făcut semn să continui.

-Iar două aparențe nu au ce căuta în realitate…

Mi-a lăsat impresia că exact asta vroia să audă. Am ieșit în liniște din bar și ne-am plimbat un pic pe uliță. Micul oraș de provincie era cufundat în tăcere. Din spate răzbăteau strigătele joase ale unor păsări de noapte La colțul unei case, un bețiv iși cânta amarul. Iar undeva în față, la poalele unui deal, se întindea adormit cimitirul. Acolo trebuia să îl duc pe Igor. Dar pentru asta trebuia să-l omor mai întâi. Și nu avea să fie ușor.

-Știu un hotel la câteva străzi distanță de aici, mi-a spus el în șoaptă. Înnoptez acolo uneori, când sunt prea obosit ca să mă mai întorc acasă. Serviciile sunt mulțumitoare…

-Cunosc hotelul, am spus eu. Sunt de-a locului. Nu am intrat niciodată, dar pare îngrijit.

Mințisem. Intrasem de nenumărate ori acolo. Toți bărbații cu care fusesem până atunci intraseră în acel hotel, dar nu-și continuaseră drumul până la cimitir. Intrasem în toate camerele hotelului, o dată sau de mai multe ori, mai puțin în cea cu numărul 24. Oare ce cameră avea să aleagă Igor acum?

-O cameră pentru o noapte, vă rog, i-a spus el absent recepționerei.

Aceasta a luat la întâmplare o cheie și i-a întins-o. Hotelul părea să fie complet gol, ar fi putut să-i dea orice altă cheie. Dar când Igor a luat-o în mână, am vazut scris pe ea numarul 24. Acum aveam să cunosc în sfârșit toate camerele hotelului, mi-am zis. Ultima cameră, ultima noapte. Ultima noapte, ultimul om.

Am urcat repede scările până la etajul al patrulea. Igor era în continuare tăcut și absent. Dar înăuntrul lui parcă zăcea totuși ceva. Nu-i nimic, mi-am spus eu. În curând te vei trezi la viață. Sau la moarte.

Camera 24 era mică și îngrijită, ca toate celelalte. Nu am stat însă să o analizez în detaliu. Igor m-a prins de talie și m-a lipit de el. Avea aceiași ochi profunzi și triști, dar parcă privea prin mine. Doar respirația îi trăda dorința. Trupul îl avea aici, dar sufletul îi era departe. Un tup de care aveam nevoie atunci, pe care îmi plimbam cu grijă palmele.

-Ți-e teamă? m-a întrebat atingându-mi lobul urechii cu buzele.

-Poate că ție ar trebui să-ți fie teamă.

În acea clipă mi-a dezlegat cordonul pardesiului subțire și și-a lipit buzele de decolteul meu. Fiorul de plăcere mult asteptat mi-a trecut prin tot corpul. Am lăsat capul pe spate și am închis ochii. Ținându-mi mâinile la spate, m-a aruncat în pat și a început să-mi defacă, unul câte unul, nasturii bluzei. Nimic nu mai părea real. De obicei puteam percepe realitatea, deși granița dintre lumi era pentru mine extrem de fragilă. Acum ceva nu mai era în regulă. Modul în care mă dezbrăcase, modul în care îmi ținea mâinile în timp ce își plimba buzele pe gâtul meu, totul îmi aducea aminte de mine însămi, de modul în care seduceam bărbații, de visul pe care îl avusesem la cincisprezece ani.

-Ai grijă ce-ți dorești, m-a avertizat cu o sclipire în ochi, în timp ce își plimba o mână peste coapsa mea dreaptă și îmi adulmeca sânii. Apoi mi-a desfăcut fermoarul fustei și a aruncat-o ușor pe podea. Ce grijă puteam avea? Dorința era deja prea mare.

Îi simțeam sângele pulsând între coapse în același ritm cu inima care prinsese viață. L-am luat în brațe și l-am lăsat să alunece ușor în mine. Îi simțeam mișcările ritmice și eram disperată să-i sorb energia trupului și să-l arunc în abisul infinit al uitării. Dar omul acesta era o forță care reușea să mă controleze fără să-mi dau seama cum. Nu puteam să mă folosesc de el, însă nici nu-mi doream asta. Vroiam să mă las în voia lui. Îi simțeam respirația în spatele urechii, mâinile lipite de coapse, părul lung mângâindu-mi pieptul în timpul sărutărilor. Când respirația și mișcările ni se armonizau, deveneam unul și același.

Cu buzele lipite de lobul urechii, îmi tot șoptea: “Ai gijă ce-ți dorești”. Ai grijă ce-ți dorești…exact asta i-aș fi spus și eu lui dacă aș fi avut curajul. Plăcerea mă ducea însă pe un plan ascendent și îmi întuneca mintea. Gemeam la fiecare străpungere a sa, profundă, ritmică, lentă, apoi din ce în ce mai rapidă, mai profundă, mai puternică. Îl simțeam cum intra în mine spasmodic, făcându-mă să tremur din tot corpul. La sfârșit, am scos câteva gemete prelungi și am simțit cum lacrimile mi s-au prelins pe obraji. Nu-l ucisesem. Eram tot cu el, în lumea celor vii, el viu, iar eu moarta. Aș fi vrut să rămân acolo pe vecie, cu el deasupra, simțindu-i toate încordările corpului. Dar eu eram deja în vecie. Și nu cu el.

Am rămas un timp cu fața în sus, cu ochii pierduți în albul neclar al tavanului. Cu nici un alt bărbat nu simțisem o asemenea placere. De fapt era prima dată când simțeam plăcerea cu adevărat. Totuși nu-l puteam înțelege. Părea absent, impenetrabil, trist. Și totuși cumva îmi citea gândurile, era întotdeauna cu un pas înaintea mea, gândea totul înainte și își plănuia mișcările. Îmi oferise totul înainte să i-o cer. Imi era teama de el, dar știam deja că nu-l voi putea ucide niciodată. Și nici nu îl puteam lăsa altei femei.

-Pot să te mai văd o dată? l-am întrebat tulburând tăcerea ce se coborâse peste noi.

-Ne putem vedea aici, în fiecare vineri seara, înainte să iau trenul înspre casă, mi-a răspuns Igor.

-Vineri de vineri…

-Da, vineri de vineri. Mă bucur că nu m-am grăbit să plec acasă în această seară. Altfel, nu te-as mai fi cunoscut.

-Poate că ne era dat să ne întâlnim. Cu nimeni nu am simțit ce am simțit cu tine.

-Poate. Mă bucur că te-am întâlnit. Îmi doresc să te întâlnesc a doua oară. Dar, cum ti-am spus: ai grijă ce-ți dorești.

-Ai grijă ce-ți dorești…am repetat eu cu ochii închiși.

Am așteptat de fiecare dată cu sufletul la gură ziua de vineri când trebuia să-l întâlnesc. Parcă timpul se disipase și curgea mai încet, cărându-și miile de particule cu el. În fiecare noapte urmăream luna de pe malul râului, sperând să își piardă strălucirea și să dispară mai repede. Mă ascundeam în ceața râului și visam. Să fie aceasta dragoste? m-am întrebat cu îngrijorare. Vroiam să fiu din nou lângă el, să fac ca acele momente de plăcere să se repete, de mii de ori. Mi-era dor de pletele sale negre și de privirea adâncă, dar goală. Îl vedeam printre trestii venind înspre mine, dar de fiecare dată era doar o nălucă. Vineri de vineri am vizitat camera 24 și de fiecare dată am încercat să-mi fac curaj să îl iau cu mine, dar nu fusesem în stare. Un bărbat ca el trebuia să trăiască, nu să moară. Nu puteam irosi atâta plăcere doar pentru a transforma un bărbat pe care îl iubeam într-o umbră. Preferam să mă sacrific eu, să umblu fără rost prin lume, tristă și neîmpăcată, iar el să trăiască, pentru acele câteva ore de iubire.

În ultima vineri, mi-a spus că nu ne vom mai vedea niciodată. Nu mi-a dat un motiv clar pentru care își dorea această despărțire. Mi-a spus doar ca nu acela era locul lui și că nu vroia să mă țină legată de el.

-Ai grijă ce-ți dorești, mi-a spus el ca în multe alte dăți. Trebuie să mă uiți, cât mai repede. Nu vrei să-ți petreci eternitatea cu un bărbat care nu va fi niciodată al tău.

-De uitat nu te voi putea uita, i-am răspuns privindu-l în ochi. Când aveam cincisprezece ani, te-am visat, exact cum ești acum. Nu pot să cred că întâlnirea noastră a avut loc din pură întâmplare.

-Ba da, întâlnirea noastră a avut loc din pură întâmplare, dar poate ca ar fi fost mai bine să nu fi avut loc niciodată. Știu de visul tău. Rămâi la el și încearcă să mă uiți pe mine.

Nu înțelegeam ce vroia să spună. Mă avertizase de atâtea ori să am grijă ce-mi doresc. Să nu-l doresc pe el? Știusem dintotdeauna că el va fi cel alături de care îmi voi petrece eternitatea. Și că trebuia să fie al meu. Mi-a revenit în minte senzația pe care am avut-o când ne-am întâlnit prima dată privirile. Mi-l dorisem cu fiecare parte a trupului înainte să schimbăm vreun cuvânt. Dragostea mă împiedicase până acum să-i iau viața. Dar acum riscam să-l pierd pentru totdeauna și nu mai aveam de ales. L-am implorat să ne vedem pentru o ultimă oară, înainte să plece spre un loc fără destinație.

În acea ultimă noapte, l-am așteptat în fața hotelului îmbrăcată intr-o rochie albă de voal. Aerul era umed și rece. L-am auzit cum se apropia, la fel ca prima dată: tic-tac, tic-tac… Vântul blând îi mângâia pletele, pregătindu-l parcă pentru acea trecere. În acea noapte aveam să trec hotarul pentru ultima dată. Să plec și să nu mă mai întorc. Mă gândisem să-l duc la râu și să-l înec. Râul era mut și spăla totul în urmă. După câteva țipete, avea să îl cuprindă tăcerea. Apoi avea să fie al meu pentru totdeauna.

În loc să intrăm în hotel, m-a luat de mână și am început să ne plimbăm alene pe străzi.

-Hai să mergem un pic pe malul râului, mi-a spus la un moment dat.

Ca de fiecare dată până atunci, imi citea gândurile. Poate că știa exact ce aveam de gând. M-a dus la râu, pe căi doar de el știute, prin labirintul orașului pe care parcă îl știa mai bine decât mine. La mal era o luntre, iar luntrașul se uita încruntat la noi, nemulțumit de întârziere.

-Ce caută luntrea aici? l-am întrebat neliniștită.

-Vroiai să înotăm, dar am găsit o cale mai bună să trecem râul. Ți-am spus să mă uiți, dar nu ai vrut. Acum vino, te iau cu mine. Vom trece împreună râul.

M-a prins de mână, i-a aruncat câțiva bani luntrașului și ne-am urcat amandoi în luntre. Odată ajunși la mal, m-a condus prin întunericul pădurii până în vârful dealului de deasupra orașului. Luminile pâlpâiau tăcute, împrăștiate cât vedeai cu ochii.

-Vezi? mi-a spus el. Aici ai vrut tu să mă aduci. Ai vrut să mă scoți din lume. Dar nu poți scoate din lume un om care nu face parte din ea.

L-am privit înspăimântată.

-Da, draga mea, știu că ești de fapt o umbră în căutarea unui partener, mi-a spus râzând. Diferența este că eu mi-am dat seama aproape imediat de asta, dar tu m-ai considerat în continuare un simplu om, ca toți ceilalți. Ți-am spus să ai grijă ce-ți dorești. Ți-am spus să mă uiți cât mai repede. N-ai vrut, așa că ți-am făcut jocul. Vezi tu, cei ca noi se recunosc de obicei între ei, dar tu ai interpretat greșit semnele. Sunt în aceeași situație ca și tine. Am murit acum o sută de ani, în același oraș. Vezi poalele dealului? Acolo este cimitirul în care suntem înmormântați amândoi. Ca și tine, am căutat iubirea mult timp, până când am renunțat și am început să mă hrănesc cu energia tinerelor fete. Uneori le și ucid, dar fără un scop anume, pentru că nu obișnuiesc să mă întorc în lumea morților să fiu alături de ele. Ți-am apărut la cincisprezece ani în vis. Te-aș fi luat cu mine atunci, dar ai murit înainte să o pot face. Noi nu mai putem fi împreună. Tot ce putem face este să ieșim în lume și să căutăm muritori. Am trecut împreuna pragul, așa cum ți-ai dorit. Acum poți să rămâi aici sau poți să te întorci și să-ți cauți alesul. Sau poți să faci ca mine și să-ți aduci bărbații în lumea morților.

Atunci a dispărut pentru totdeauna. Nu l-am mai văzut niciodată, dar nici nu l-am căutat. Am stat întinsă în poiană până când am simțit că îmi secaseră toate lacrimile. Mi-am dat seama că Igor avea de fapt dreptate. Cei ca noi aveau putere asupra întregii lumi și nu trebuiau să se oprească într-un singur loc. M-am întors din nou în lume să-mi găsesc alesul. Dar nu ca să-l ucid doar pe el. Ci pe toți.

Această povestire a apărut iniţial în numărul 9 al Gazetei SF şi este nominalizată la Premiile Galileo 2012. Abonatii revistei Galileo o pot vota până pe data de 29 ianuarie, ora 12.00, la categoria "Cea mai bună proză scurtă a unui autor român publicată în 2011".

Sumar SF al anului 2011

2012-01-18T13:50:00.000-08:00

In numarul 607 din 13.01.2012 din Observator Cultural, Michael Haulica face un sumar al activitatii din domeniul literaturii SF pe anul 2011. Concluziile? In precedentul an publicatiile online au "explodat" pur si simplu, publicatiilor existente adaugandu-li-se Nautilus (redactor-sef Marian Truta), Helion Online (coordonator Cornel Secu) si Gazeta SF (redactor-sef George Sauciuc, apoi Simona Serbanescu), Gazeta SF "debutand" in forta prin publicarea unui numar impresionant de texte care o situeaza, dupa calculele facute de Mircea Coman, pe locul doi ca texte publicate dupa "veteranul" SRSFF. Tot Mircea Coman a catalogat in cateva randuri textele Gazetei SF ca fiind prozele lunii. Revista Suspans (redactor-sef Mircea Pricajan) isi desfasoara in continuare activitatea la un nivel ridicat.

De remarcat, de asemenea, actvitatea de pe site-urile SRSFF, SFera, binecunoscutul blog Moshul SF al lui Stefan Ghidoveanu si mai vechile Cititor SF si FanSF.

Trebuie aplaudata contributia unor autori si critici literari precum Michael Haulica, Liviu Radu, Mircea Oprita, Catalin Badea-Gheracostea la publicatii culturale in afara celor de gen. De asemenea, raman pe pozitie publicatiile tiparite.

Editura Millennium Books ramane fruntasa la numarul de aparitii de gen, neputand sa neglijam insa contributia semnificativa a editurii Eagle si Herg Benet. A fost un an al antologiilor romanesti, dintre care putem mention Balaurul si miorita, Steampunk. A doua revolutie, Premiile Galileo 2011 si Alerta de grad zero in proza scurta romaneasca actuala, unde au publicat mai multi scriitori de literatura SF, printre care Oliviu Craznic, Ovidiu Bufnila si Mircea Pricajan.

Daca tuturor acestora adaugam distinctia summa cu laude primita de Florin Pitea pentru realizarea tezei sale de doctorat Art Wasn't Quite Crime-The Context, Themes and Consequences of (Post)Cyberpunk Fiction, putem spune ca anul 2011 a fost unul fructuos in ceea ce priveste literatura SF. Cititi articolul. Bilantul s-ar putea sa va surprinda. Placut!

http://www.observatorcultural.ro/FANTASY-SCIENCE-FICTION.-2011-%28I%29*articleID_26410-articles_details.html

Premiul pentru cea mai promiţătoare voce tânără a anului 2011 acordat de Clubul de Proză al MLR

2011-12-14T16:07:00.000-08:00

În data de marti, 13 decembrie, la ultima întrunire pe anul 2011 a Clubului de Proză al Muzeului Literaturii Române, mi-a fost acordat Premiul pentru cea mai promiţătoare voce tânără a anului 2011. Aş dori să le mulţumesc pe această cale membrilor juriului şi tuturor celorlalţi membrii ai Clubului de Proză pentru susţinere, cu promisiunea că voi încerca să mă menţin în continuare la acelaşi nivel. Şi daca de acum înainte îmi va mai spune cineva că ziua de marţi 13 aduce ghinion, voi fi nevoită să-l contrazic.

Aurel Maria Baros: "Simona Șerbănescu a apărut în antologia..."

Simona Șerbănescu: "Da, da, până aici e bine..."

Aurel Maria Baros: "Este redactor-șef adjunct la Gazeta SF..."

Simona Șerbănescu: "Ouch! Aici nu mai e bine..."

Sagy (undeva în spate): "Nu e adevărat! Am promovat-o de curând!"

Simona Șerbănescu: "My preeeeciouussss!"

Trio-ul fericit: George (Sagy) Sauciuc, Simona Șerbănescu, Sorin Trașcu

Mircea Coman, din nou despre Gazeta SF

2011-12-01T23:34:00.000-08:00

Dupa cum ne-a obisnuit deja, Mircea Coman trece in revista in fiecare luna aparitiile SF online din Romania. Se pare ca in noiembrie a "plouat" cu proza SF in publicatii cum ar fi Nautilus, SRSFF, SFera Online, Helion Online, Gazeta SF, fapt explicabil, tinand cont ca un sfarsit de toamna-inceput de iarna nu ne poate intampina decat cu intemperii, fie ele si sefiste. Dupa ce isi arunca o privire peste fiecare proza, Mircea Coman trage urmatoarele concluzii:

1) "Proza Gazetei SF e din ce în ce mai consistentă, iar bunul fanzin creşte cu fiecare lună, adunând în paginile sale nume importante din fandom şi idei tot mai bine legate."

2) "La final, textele lunii sunt, la egalitate, „Dualism”, de Florentin Ionuţ Haidamac, şi „Moartea muzelor”, de Ioan Claudiu Todoran, autori pe care-i felicităm."

George Sauciuc, Sorin Trascu, Mircea Nanu-Muntean, Bogdan Popescu, noul redactor-corector Alexandru Despina si subsemnata vom incerca sa ne ridicam la asteptarile publicului cititor si sa oferim spre lectura materiale cat mai interesante si mai variate. Felicitari autorilor si multumim, domnule Coman!

Articolul integral de pe Scifientland il puteti citi aici.

Interviu cu scriitorul Mircea Pricajan

2011-11-13T08:06:00.000-08:00

Simona Şerbănescu: As dori sa îţi mulţumesc, Mircea, pentru ca ai acceptat sa îmi acorzi acest interviu. Ai debutat in anul 2002, cu romanul În umbra deasă a realităţii, publicat la Editura Universităţii din Oradea. Din experienţa pe care ai acumulat-o apoi, colaborând cu diferiţi scriitori, consideri ca este bine pentru un autor sa debuteze cu un roman sau trebuie sa se limiteze la început la proza scurta?
Mircea Pricăjan: Întâi aş menţiona că am debutat în volum cu acest roman din 2002. Debutul absolut, cum se spune, s-a petrecut cu proză scurtă, într-un săptămânal local, Crişana plus, cu o povestire care a apărut în foileton, cinci săptămâni la rând. Era anul 1997. Până ca romanul să vadă lumina tiparului, mai publicasem povestiri prin diverse reviste din ţară. Că am ajuns să debutez în volum cu un roman a ţinut, cred, de o ambiţie personală. Lucrasem la el vreo şapte ani, îl scrisesem şi rescrisesem până la epuizare şi simţeam că doar în felul acesta mă pot urni spre alte proiecte.
Cred, astfel, că este într-adevăr indicat ca un scriitor aspirant să-şi încerce mâna cu proza scurtă, dar asta nu înseamnă că dacă simte în el crescând un subiect demn de o naraţiune mai amplă ar trebui să-şi refuze pornirea de a-l trece pe hârtie. Cu toate acestea, rămân convins că proza scurtă poate fi o carte de vizită mai bună pentru cineva aflat la început de drum.

Simona Şerbănescu: Debutul tău a avut loc la o vârsta relativ frageda. Consideri ca un debut timpuriu poate marca intr-un mod pozitiv cariera unui scriitor?
Mircea Pricăjan: Atunci când eşti tânăr, îţi sfârâie călcâiele să-ţi vezi numele tipărit pe hârtie. Acum, privind în urmă, parcă mi-ar plăcea ca unele dintre lucrurile pe care le-am încredinţat în „prima tinereţe” tiparului să fi rămas pe veci în sertar. Dar acesta e un risc inerent. Şi nu e specific neapărat debuturilor timpurii. Până la urmă, fiecare ştie cât de bine se poate înfrâna de la a scoate în lume nişte texte care, fără-ndoială, îi sunt dragi, de care este mândru şi a căror valoare de cele mai multe ori nu o poate estima singur. Tocmai de aceea încurajez pe oricine să apeleze la debutul „asistat” şi „avizat”. Adică să se adreseze acelor reviste care au o ştachetă valorică destul de ridicată.

Simona Şerbănescu: In ultimul timp, literatura horror s-a bucurat de un real succes in Romania. Care crezi ca este elementul-cheie care „împinge” cititorii către acest gen literar?
Mircea Pricăjan: Ficţiunea horror e presărată din abundenţă cu acele elemente pe care le caută orice cititor fie şi în cel mai „blând” text literar: tensiunea, misterul, răsturnările de situaţie şi, în cele din urmă, efectul, adică spaima. Îl suspectez de fariseism pe cel care spune că-i repugnă tot ce este „rău”, în sens generic, în plămada unei poveşti. Uneori avem nevoie de contraste pentru a gusta ceea ce este bun. Or literatura horror tocmai asta face: imaginează ameninţări cumplite pentru lucrurile noastre cele mai dragi, prin asta reuşind să ne facă să înţelegem cât de dragi ne sunt ele cu adevărat.

Simona Şerbănescu: Pe tine de ce te atrage acest tip de literatura?
Mircea Pricăjan: Exact motivele enunţate mai sus. Plus o înclinaţie nativă, zic eu, spre lucruri macabre. O înclinaţie infantilă, recunosc, şi totuşi una pe care ţin să o păstrez aşa cum mulţi îşi doresc să poată păstra curiozităţile copilăriei.
Simona Şerbănescu: Care consideri ca sunt cei mai importanţi autori romani de literatura horror din prezent? Dar publicul lor ţintă?
Mircea Pricăjan: Îmi place mult cum scrie Oliviu Crâznic. Romanul lui de debut, … şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, m-a convins imediat că sunt în faţa unui autor serios, capabil de lucruri impresionante. În acelaşi timp, ca autor de horror îl apreciez pe Ciprian Mitoceanu. Are sfătoşenia lui Sadoveanu şi viclenia lui King, doi autori pe care îi apreciez mult. Cred că ne pregăteşte în viitorul apropiat câteva surprize plăcute. Am mai avut apoi ocazia, datorită activităţii mele de la revista Suspans, să întâlnesc câţiva tineri care scriu bine de tot şi care promit o carieră frumoasă. În fruntea listei îl plasez pe cel care semnează A.R. Deleanu. Citiţi-i textele (două au apărut deja în Suspans) şi vă veţi convinge.
Publicul ţintă? Voi, cei care aveţi interesul să citiţi răspunsurile mele, pe aceste teme, şi prietenii voştri pe care nu mă îndoiesc că-i bateţi la cap cât de mişto e cartea cutare sau filmul cutare.

Simona Şerbănescu: Ai tradus mai multe cărţi de Stephen King, Jeff VanderMeer, K. J. Bishop si alţii. Pe lângă cunoştinţele esenţiale de limba, care crezi ca sunt calităţile pe care trebuie sa le deţină un bun traducător de texte literare?
Mircea Pricăjan: Evident, trebuie să stăpânească bine limba-ţintă, în cazul nostru – limba română. Trebuie apoi să „simtă” subtilităţile din textul original, să intuiască ironiile sau şarjele autorului şi să facă tot posibilul pentru a le transpune cât mai fidel în limba-ţintă. Literatura e un dans, mişcările ample şi jocurile de picior fac totul. Dacă le ratezi pe acestea, poţi la fel de bine să traduci un manual tehnic.

Simona Şerbănescu: Vine experienţa ca scriitor in sprijinul activităţii de traducător? Este si reciproca valabila?
Mircea Pricăjan: Convingerea mea este că orice traducător bun este şi scriitor. Fie că vrea, fie că nu. Nu are încotro. Pentru că, vedeţi voi, traducând trebuie să te substitui autorului. Or asta n-o poţi face dacă tu însuţi nu te închipui măcar scriitor.

Simona Şerbănescu: In opinia ta, care sunt calitatile pe care trebuie sa le intruneasca un antologator pentru ca produsul final sa se bucure de succes?
Mircea Pricăjan: Succesul e o noţiune vagă şi variabilă. Pot să vă spun în schimb ce trebuie să urmărească pentru a avea o antologie bună, unitară, valoroasă. Trebuie să ştie ce autori să contacteze şi cum să le prezinte oferta. Selecţia e totul. Până la urmă, orice antologie e o caracatiţă; contează mult să se vadă asta, să se ştie că povestirile sunt tentacule pornite din acelaşi corp, iară nu un cuib de şerpi îmbătaţi de căldură.

Simona Şerbănescu: Ai in proiect o antologie de proza cu autori romani? Daca da, ne poţi oferi mai multe informatii?
Mircea Pricăjan: E vorba de antologia propusă de editura Millennium Books din Satu Mare care să reunească texte cu zombi. Sarcina înjghebării ei mi-a fost oferită mie. Am primit mai multe texte decât puteam spera. Acum aştept doar să termin cu o traducere pentru a mă putea apleca exclusiv asupra lor şi a decide ce intră şi ce nu.

Simona Şerbănescu: Cat de importanta consideri ca este autopromovarea facuta de autorul insusi pentru succesul operei?
Mircea Pricăjan: În vremurile de acum, foarte importantă. Cel puţin la noi în ţară. E nevoie ca o persoană să centralizeze/coaguleze toate reacţiile stârnite de o anumită operă şi să dirijeze/creeze noi reacţii. Iar persoana aceea este de regulă autorul.

Simona Şerbănescu: Ai fost publicat in strainatate in antologia „Taj Mahal Review” si in multe reviste virtuale. Care este diferenta dintre publicarea in tara si cea in strainatate?
Mircea Pricăjan: Simplu, traducerea. Primul lucru pe care îl faci când vrei să fii publicat „afară” este să-ţi asiguri o bună traducere pentru textul vizat. Multă lume uită că textul este alfa şi omega în branşa asta. Şi-l tratează cu neglijenţă, presupunând – fals – că autopromovarea din întrebarea anterioară este suficientă.
Diferenţa, prin urmare, este – paradoxal – ceva imuabil: calitatea textului.

Simona Şerbănescu: Care este lucrul care te bucura cel mai mult si care este lucrul care te bucura cel mai putin in ceea ce priveste literatura romana de tip SF?
Mircea Pricăjan: Mă bucură că se scrie destul de multă literatură SF în România şi îmi displace că avem o comunitate SF divizată din tot felul de pricini puerile. Dar la întristarea din urmă puteţi scoate din enunţ particula „SF” şi nu veţi ştirbi în niciun fel adevărul ideii.

Simona Şerbănescu: Avand in vedere ca si debutul tău a fost unul timpuriu, ce sfaturi le-ai putea oferi tinerilor scriitori aflati la debut sau care au debutat recent?
Mircea Pricăjan: I-aş îndemna să privească înainte nu cu mânie, ci cu încredere, chiar dacă unele dintre eforturile lor, de care sunt mândri, sunt respinse de cei cărora li le trimit spre publicare.
Am citit deunăzi o anchetă realizată în rândul debutanţilor recenţi şi m-a frapat un răspuns aproape general: debutul n-a fost deloc greu, ba aproape că nici nu l-au simţit. Cred că debutul trebuie să fie un moment însemnat în evoluţia oricărui scriitor, un prag pe care îl atingi cu greu şi tocmai de aceea nu-l uiţi niciodată. Dacă în şcoala românească toate pragurile au fost banalizate, îmi place să cred că măcar în domeniul literaturii putem păstra o ştacheta ridicată la un nivel cinstit.
Nu deznădăjduiţi, aşadar, ci perseveraţi învăţând din fiecare observaţie primită.

Interviu apărut iniţial în numărul 11 al Gazetei SF.

Neoromantismul lui Andrei Zbîrnea

2011-11-07T12:23:00.000-08:00

Inainte sa citesc volumul de debut al lui Andrei Zbîrnea, "Rock în Praga", nu m-as fi gandit ca romantismul mai poate fi readus la viata si adaptat vremurilor noastre. Pentru mine, romantismul isi avea locul sau de cinste in secolul al XIX-lea, iar orice lectura trebuia scoasa din contextul actual pentru a fi savurata pe deplin. Prin urmare, orice incercare "romantica" putea parea partial sau total desueta. Si asta in special datorita faptului ca lumea actuala lasa impresia ca ar fi, in esenta sa, total deromanticizata. Andrei Zbîrnea a reusit totusi sa culeaga, de printre e-mail-uri si melodii ascultate in Winamp, din articolele de pe Wikipedia si din versurile baladelor rock, ramasitele unui romantism metamorfozat acum in preocuparile zilnice ale noii generatii.

Volumul este alcatuit din trei parti, "Adela", "rock" si "iederă". Si nu este nici o eroare faptul ca ultimele doua parti nu sunt scrise cu majuscule. Intr-un volum fara rima, majuscule si semne de punctuatie, Adela isi afirma superioritatea prin insusi numele ei, care bantuie prima parte de la inceput pana la sfarsit, cand se transforma in Sânziana. Reala sau nu, prezenta Adelei devine la un moment dat de-a dreptul obsedanta. Prin tacerea acestui personaj ascuns in spatele unei adrese de e-mail foarte sugestive (noreply@adela.mk), autorul creeaza o atmosfera rece, simplificata la extrem, dar care tocmai prin reducerea la esenta devine mai pregnanta, asemenea unei inimi cicatrizate care, desi imuna, pastreaza inca semnele trecutului. A doua parte, "rock", este un amalgam de teme si motive preluate din piesele rock ale unor trupe precum Deep Purple, The Doors, REM, Anathema, Metallica, al carei principal atu este tocmai aceasta diversitate. Ultima parte, "iederă", intregeste acest ansamblu eclectic, cu urmatoarele versuri: "iedera a acoperit paginile acestei carti/ nu ii ucide/ nu ii ucide pulsul".

Din lectura acestui volum se poate deduce in primul rand ca Andrei Zbîrnea este un inovator. Poezia sa in proza, aparent dezorganizata datorita absentei semnelor de punctuatie, este de fapt manifestarea fluxului gandirii, a sentimentelor originare care iau contact cu avalansa de informatii aflate la un click distanta. Autorul aduce astfel in prim plan romantismul unei lumi informatizate, un romantism codificat, parolat, dar care nu se poate desprinde complet de latura sa umana. Volumul se citeste usor si cu placere. Ii sugerez autorului sa nu renunte pe viitor la acest stil, sa-l slefuiasca si sa-l imbunatateasca pentru a-l transforma intr-un adevarat "statement".

Scifientland la zi

2011-11-01T14:58:00.000-07:00

Dupa cum ne-a obisnuit, Mircea Coman face si in aceasta luna o analiza a textelor de fictiune aparute in revistele literare online. Multumit de "recolta bogata" a acestei luni, el considera Gazeta SF ca fiind una dintre principalele "podgorii de fictiune". Scifientland, blog-fanzin, chiar daca "ciobit putin" :), devine din ce in ce mai mult un reper pentru autorii textelor si pentru redactorii revistelor online. Asa ca stati cu ochii pe blog si nu ratati nici un articol. Multumim, Mircea Coman!

Acesta este un scurt fragment din articolul publicat pe Scifientland:

Lista celor nu mai puţin de 8 texte oferite de Gazeta SF începe cu parabola „Relaţii diplomatice”, semnată de Florin Pîtea. Construită pe calapodul schiţei „Telegrame”, de I.L.Caragiale, dar ironizând alte metehne decât cele atacate de ilustrul dramaturg, parabola îmi pare a pune sub semnul întrebării validitatea generală a criteriului de rentabilitate, ce stă la baza tuturor judecăţilor de valoare politicească ale lumii noastre tot mai pusă pe chiverniseală. Citit plăcere. Nu ştiut piesa restituire. Binevenită oricum.

Despre „Blestemata pisică neagră”, de Ştefan Ciobanu, am vorbit mai sus, în deschiderea comentariilor nautile. Nu mai revenim. Precizăm doar că vom contabiliza piesa la pomenita revistă, scăzând-o din visteria Gazetei SF. Şi că suntem nedumeriţi pentru ce anume e trimisă o povestire spre publicare în mai multe locuri simultan, căci nu credem, totuşi, nici în ruptul capului, să avem în persoana autorului un biet alergător pentru notorietate.

De un text inedit, mai cu seamă prin tema mistică, am avut parte în „Umbrele Transilvaniei”, de Alexandru Dan. Dincolo de semnificaţia morală, trimiţând la o tradiţie creştină având rădăcini vechi, ce se pierd în adâncurile Evului Mediu, povestea nu excelează, totuşi, ca literaritate. Nici nu m-aş grăbi s-o aşez în rândul producţiilor fantasy, căci îmi pare mai repede ancorată de vechile poveşti cu fantome, intrate în domeniul literaturii culte mai cu seamă în perioada romantismului. Aş aşeza-o, până la urmă, pe poliţa cu texte de graniţă, după cum le defineam cândva. Despre corectitudine nu avem de zis decât că puţinele erori (gen „decât al cel al nopţilor”) sunt derapări cu totul lipsite de importanţă, motiv pentru care asigurăm pe autor de întraga noastră preţuire.

Articolul integral il puteti citi aici.

Gazeta SF la TVRM

2011-10-24T13:43:00.000-07:00

Astazi, 24 octombrie, prin bunavointa domnului Alexandru Mironov si a domnului Florin Pitea, am fost invitata sa discut, in cadrul emisiunii "Deschide cartea" de la postul TVRM, despre activitatea intreprinsa la Gazeta SF. Am vorbit despre colectivul de redactie, despre promovarea literaturii SF si despre modul in care noi am ales sa facem acest lucru, atat prin incurajarea debutantilor, cat si prin recomandari de lectura ale volumelor autorilor deja consacrati. S-a pus accent pe rolul "criticului" in selectionarea textelor pentru publicare, aducandu-se in discutie rubrica "Scriptorium". De asemenea, am fost intrebata de potentialele "vedete" ale Gazetei SF. Adevarul este insa ca imi doresc ca numarul "vedetelor" (ca sa folosesc termenul domnului Mironov) lansate si promovate de Gazeta SF sa fie cat mai mare, fapt pe care l-am si mentionat la finalul emisiunii.

Doresc cu aceasta ocazie sa le multumesc realizatorilor pentru invitatie, iar pe voi va invit sa vizionati emisiunea duminica, 6 noiembrie, la ora 8.30.

De ce debutam greu? Am dat raspunsul!

2011-10-14T08:54:00.000-07:00

In numarul 596 din 14.10.2011, Michael Haulica face o ancheta printre scriitorii, incercand sa scoata la iveala obstacolele pe care le-au intampinat in acel moment. Concluzia? Desi unii dintre ei sustin ca nu au avut probleme in a debuta si ca totul a mers "ca pe roate", majoritatea sunt de acord cu faptul ca exista multe dificultati in a debuta in Romania, atat in ceea ce priveste criticile care nu intarzie sa apara, cat si in ceea ce priveste oportunitatile de publicare. Care sunt aceste dificultati? Raspunsul vi-l dau Raluca Baceanu, Balin Feri, Mircea Coman, Oliviu Craznic, Stefana Czeller, Alexandru Ioan Despina, Ciprian Mitoceanu, Narcis Stoica, Ioana Visan si subsemnata.

Acesta este parerea mea in legatura cu aceasta problema "spinoasa":

"Debutul în antologia Balaurul şi miorița a fost oarecum neaşteptat, întrucît nu luasem în considerare varianta publicării într-o antologie, iar Gazeta SF a fost o oportunitate. Am avut ocazia să primesc feedback şi să atrag atenţia anumitor critici. Revistele online reprezintă o şansă pentru debutanţi. Dar mulţi nu află de aceste reviste sau de concursurile de debut. Unii încep de la cenacluri sau merg direct la editură, deşi crudul adevăr este că foarte rar debutanţii sînt încurajaţi, uneori sînt chiar descurajaţi."

Articolul integral il puteti citi aici.

Interviu Liviu Radu

2011-09-25T12:27:00.000-07:00

“Dacă Liviu Radu s-ar fi născut în Statele Unite, prolificitatea sa scriitoricească şi talentul de povestitor l-ar fi propulsat printre numele de primă mărime ale science-fictionului”, spune Radu Pavel Gheo despre câştigătorul Premiului Convenţiei Europene de SF din anul 2000. Şi, într-adevăr, cu numeroasele sale premii, cu multitudinea de eseuri, texte de proză scurtă, romane, traduceri (a tradus peste 40 de cărţi) şi recenzii, Liviu Radu poate fi considerat un scriitor…mare. Şi nu doar un scriitor, ci şi un om adânc implicat în tot ce înseamnă activitate literară. Mă feresc să folosesc majusculele când spun “mare”, în special datorită relativităţii cuvântului cu care sunt de multe ori descrişi anumiţi autori, dar adevărul este că, în ceea ce îl priveşte pe Liviu Radu, termenul poate fi folosit fără echivoc. A publicat romane ca “Trip-Tic” (1999), “Opţiunea” (2004), “Spaime” (2004) şi “Waldemar” (2007), dar cele mai cunoscute şi mai apreciate rămân volumele sale de proză scurtă, dintre care pot enumera “Spre Ierusalim” (2000), “Constanţa 1919″ (aparut în anul 2000 şi distins cu premiul “Vladimir Colin” în 2001), “Babl” (2004), “Cifrele sunt reci, numerele-s calde” (2006). Deşi auzisem de mult despre el, cu tragere de inimă mărturisesc ca l-am descoperit relativ recent, tot printr-o proză scurtă, publicată într-o antologie. Ceea ce a facut trecerea de la proza la proze, de la volum la volume şi m-a determinat să solicit acest interviu a fost nu doar aprecierea de care se bucură Liviu Radu ca scriitor, ci şi pura plăcere a lecturii, care m-a făcut dupa fiecare text citit să îmi doresc mai mult. În interviul ce urmează, Liviu Radu ne împărtăşeşte din experienţa sa ca scriitor, ne spune cum arată, în opinia sa, lumea în care trăim, care este rolul literaturii în îmbunătăţirea acestei lumi şi, nu în ultimul rând, oferă sfaturi tinerilor scriitori despre cum ar trebui să-şi construiască cariera.

Simona Şerbănescu: Domnule scriitor Liviu Radu, în primul rând aş dori să vă mulţumesc că aţi acceptat să îmi acordaţi acest interviu. Pentru început, aş dori să vă pun o întrebare la care sunt sigură că s-au gândit mulţi dintre cititorii noştri. Aveţi 16 volume publicate, plus alte creaţii publicate în diferite antologii. Care este secretul unei cariere atât de bogate în domeniul literaturii?

Liviu Radu: Am debutat târziu şi am avut mereu sentimentul că nu am prea mult timp la dispoziţie. Pe de altă parte, când m-am apucat de scris, eram împlinit din punct de vedere personal, al vieţii de familie şi al carierei profesionale, aşa că am putut să-mi dedic mult timp literaturii.

S.Ş: Aţi debutat în anul 1993, în revista Quasar, iar debutul editorial a avut loc în anul 1999, prin romanul “Trip-Tic”. Consideraţi că debutul literar este bine să aiba loc la o varstă relativ fragedă, sau că ar fi preferabil să se atingă în prealabil un anumit nivel de maturitate?
L.R.: Cred că-i bine să te apuci să scrii de tânăr şi să debutezi cât mai devreme. Scapi astfel de o grijă şi te poţi dedica îmbunătăţirii calităţii scrisului. Fiind scriitor consacrat, vei fi tratat cu mai multă consideraţie de edituri şi de reviste – dar, în acelaşi timp, nu ţi se vor ierta eventualele scăderi de calitate. Dacă ai atins un anumit nivel, eşti obligat ca, în cazul cel mai rău, să rămâi la acel nivel.

S.Ş.: Printre operele dumneavoastră se întâlnesc frecvent distopiile şi ucroniile, multe dintre acestea cu acţiunea plasată chiar în România (dacă este să ne gândim, de exemplu, la “Constanţa 1919″). Reprezintă acestea o tentativă de evadare din realitatea cotidiană, de blamare sau de respingere a concretului?
L.R.: În general, scrisul reprezintă o evadare din realitate. În acelaşi timp, nu te poţi împiedica să nu te gândeşti la prezent şi să-ţi imaginezi ce s-ar fi putut întâmpla în anumite împrejurări sau ce se va întâmpla în continuare. Dacă vei continua să te gândeşti la ce se va întâmpla cu omenirea, o să înnebuneşti. Nu-ţi rămâne decât să priveşti întreaga problemă ca un joc intelectual şi atunci vei putea accepta mai uşor realitatea…

Restul interviului poate fi citit la urmatoarea adresa:
http://fanzin.clubsf.ro/2011/09/liviu-radu-literatura-sf-nu-a-pierdut-teren-in-fata-literaturii-fantastice/

Lian Hearn- "Sub cerul liber, avand drept perna iarba" (Legendele clanului Otori, vol. II)

2011-09-24T00:56:00.000-07:00

Continuarea volumului “Să nu trezeşti podeaua-privighetoare” din seria “Legendele clanului Otori” de Lian Hearn, apărută la editura Leda, prezintă schimbările care au survenit în viaţa protagoniştilor Otori Takeo şi Shirakawa Kaede, în anul de după moartea lui Otori Shigeru în Inuyama, cetatea Tohanilor. După uciderea lui Iida Sadamu de către fiul său adoptiv Takeo (lucru crezut de foarte multă lume), Arai Daiichi, profitând de haosul creat în urma căderii cetăţii, preia controlul asupra Celor Trei Ţări. El speră să încheie o alianţă cu Takeo şi să aranjeze căsătoria acestuia cu Kaede, care acum este moştenitoarea domeniilor Shirakawa şi Maruyama. Cu toate acestea, Takeo renunţă la moştenirea sa pentru a se alătura Tribului, de care se simte legat prin sânge. Ca membru al acestei organizaţii misterioase, Takeo învaţă să-şi folosească abilităţile extraordinare, însă alege să-şi urmeze propriul drum departe de planurile sângeroase ale rudelor sale. După ce recuperează nişte însemnări extrem de preţioase pentru Trib din casa lui Shigeru, Takeo reuşeşte să fugă, sperând că membrii Tribului nu vor reuşi să-l prindă pentru a-l ucide înainte de a ajunge la Terrayama, un templu unde ar fi putut fi în siguranţă măcar până ar fi putut strânge o armată pentru a-şi revendica moştenirea de la nobilii Otori, care puseseră stăpânire pe domeniu.
Între timp, Kaede se întoarce pe domeniul său, unde îşi găseşte tatăl complet nebun. Pierderea copilului lui Takeo o aduce în pragul morţii, însă reuşeşte să supravieţuiască prin bunăvoinţa nobilului Fujiwara, care manifestă un interes evident faţă de ea. După ce se reîntâlneşte cu Takeo, Kaede renunţă însă la această potenţială căsătorie şi alianţă şi pleacă împreună cu el la Terrayama, unde se căsătoresc. Nu iau însă în considerare faptul că această căsătorie ar putea stârni mânia lui Fujiwara şi lui Arai deopotrivă.

Volumul al II-lea din serie face trecerea de la copilul Takeo la războinicul neîndurător care, la sfârşitul trilogiei, aduce pacea în Cele Trei Ţări. Multiplele transformări care au loc în personalitatea lui Takeo, deşi susţin ritmul alert al acţiunii, raportate la un interval de timp de numai trei ani sunt practic inexplicabile şi greu de acceptat. Singurul fapt care îl poate ajuta pe cititor este acceptarea acestui roman ca fiind unul fantastic, desprins de orice raţiune care guvernează lumea reală.

(recenzie aparuta in numarul 10 al Gazetei SF)

A aparut numarul 10 al Gazetei SF

2011-09-23T07:55:00.000-07:00

Primul numar in care am avut pe mana Gazeta SF a fost o adevarata provocare, dar rezultatele au fost pe masura. Contactul cu autorii, strangerea materialelor, lectura textelor si rezolvarea micilor probleme inerente, documentarea pentru interviu (si da, la Liviu Radu chiar e nevoie de documentare!), apoi punerea textelor in ordine etc., totul a necesitat mai mult timp decat ma asteptam. Totusi, multumirea pe care am avut-o la scurt timp dupa publicare, cand au inceput sa apara mesajele de "felicitari", "buna treaba", "tine-o tot asa" etc. m-au facut sa imi dau seama ca efortul n-a fost in van. Si cu ocazia asta vreau sa le multumesc tuturor celor care au contribuit la acest numar, in special lui Sagy, lui Florin Pitea si lui Oliviu Craznic, pentru sustinerea si sfaturile lor, si celorlalti autori, domnului Liviu Radu pentru bunavointa sa, Stefanei Czeller, si celorlati autori care au contribuit cu la revista cu proze si recenzii. Ii invit pe aceasta cale sa colaboreze in continuare cu noi, pentru ca numai asa putem sa mentinem si sa sporim calitatea Gazetei. Acestea fiind zise, sa va spun ce cuprinde acest numar:

1.un editorial scris de mine in care prezint activitatea literara a lui Liviu Radu (caruia ii este si dedicat acest numar) si sumarul Gazetei

2.povestiri de Liviu Radu, Stefana Czeller, Florin Pitea, Alexandru Despina, Florin Dan Prodan, Teodora Gheorhe si Catalina Fometici

3.un interviu luat lui Liviu Radu, care ne ofera cu aceasta ocazie detalii legate de activitatea sa literara, ne impartaseste cateva dintre "secretele succesului" si ne ofera sfaturi pentru construirea carierei literare

4.recenzii de carte si film scrise de Florin Pitea, Silvana Sorop, subsemnata, Oliviu Craznic, Tiberiu Popescu, Aurelia Chircu si Marcel Gherman

5.o "fisa de scriitor" (cum este intitulata si noua rubrica) scrisa de Oliviu Craznic, in care ne-o aduce in vizor pe Nina Munteanu, o scriitoare de origine romana, foarte apreciata in Canada, care in curand va publica si in Romania. Observ cu bucurie ca nu toti romanii de valoare pleaca din tara, unii se mai si intorc!

6. o "bibliografie" pentru numarul acesta, realizata cu ajutorul "fanului SF" Nicu Voicu , unde puteti gasi volumele deja aparute ale autorilor publicati in acest numar al Gazetei SF

Tot ce mai trebuie sa faceti acum este sa rasfoiti Gazeta si sa ne oferiti feedback. Oferta este vasta!

http://fanzin.clubsf.ro/

Mircea Coman despre Simona Șerbănescu pe Scifientland

2011-09-14T14:23:00.000-07:00

Pe blogul său Scifientland, Mircea Coman comentează prozele apărute în numărul 8-9/august 2011 al Gazetei SF. Mă bucură nespus cuvintele frumoase ale domnului Coman la adresa "Văduvei negre" și îi mulțumesc pe această cale.

"Cu „Văduva neagră”, de Simona Şerbănescu, seria acestui număr dublu al Gazetei SF se termină aşa cum începe. Adică bine. Deşi la forma expunerii s-ar mai fi putut lucra, fiindcă orice realizare omenească este, la urma urmei, perfectibilă, şi în ciuda câtorva greşeli mărunte de redactare („acel moment în care privire se întâlnesc”, „Un tup de care aveam nevoie”), fără nicio legătură cu incompetenţa lingvistică, motiv pentru care avem a transmite autoarei calde felicitări, o recomandăm fără rezerve pe Simona Şerbănescu editurilor de profil româneşti interesate. De-acu’, eu unul voi fi cu ochii pe ea. "

Articolul integral il puteti citi la adresa de mai jos:
http://scifientland.wordpress.com/2011/09/14/spec-fi-in-apus-de-vara-addendum/

Gazeta SF poate fi o sansa pentru tinerii scriitori

2011-09-04T03:22:00.000-07:00

In numarul 590 din 2.09.2011 din "Observator Cultural", cunoscutul scriitor si critic literar Michael Haulica sustine ideea infiintarii unei reviste care sa ofere o sansa de afirmare tinerilor scriitori. O astfel de revista ar putea fi chiar fanzinul Gazeta SF, spune el. Acesta a fost si principalul meu obiectiv cand Sagy m-a numit redactor-sef: o revista in care tinerii sa poata publica independent de vointa anumitor grupari, organizatii sau "mentori". Consider ca este perfect adevarat ceea ce a subliniat Michael Haulica in acest articol, dar nu pot sa nu iau in seama si opinia lui Victor Martin. Toti scriitorii parcurg ciclul firesc al vietii. Cei mai in varsta si "consacrati" au fost candva tineri, iar cei tineri aflati la inceput de drum (si da, ma numar printre ei) vor imbatrani la randul lor si poate vor deveni la randul lor "consacrati". Selectia se face, evident, pe parcurs. Dar nu, nu este vorba de discriminare, cum spune domnul Martin, pentru ca scopul unei astfel de reviste nu este "joaca de-a scrisul", ci scrisul in sine si, in special, imbunatatirea lui.

Asta cred ca este mijlocul prin care un tanar scriitor poate evolua. In primul rand trebuie sa-si analizeze propriile creatii cat mai obiectiv cu putina, sa accepte criticile, sa invete din greseli si sa scrie cu RESPONSABILITATE. De aceea joaca de-a scrisul nu este o solutie, nu poti iesi cu orice in lume, tanar sau batran, debutant sau consacrat (si aici cred ca si -sau in special- cei mai mari autori romani din prezent imi dau dreptate). Avantajul tinerilor este ca au de cele mai multe ori entuziasm, o doza mare de optimism si un nivel de la care pot EVOLUA. Insa de cele mai multe ori entuziasmul si optimismul sunt facute tandari de sentintele rasunatoare ale anumitor critici, si nu sunt multi tineri (care altfel pot avea un potential real) sa reziste scepticismului de neevitat de la inceputul carierei.

Am auzit de curand un critic (sau scriitor, sau poet, sau toate la un loc), cum isi sustinea punctul de vedere conform caruia "tinerii ar trebui sustinuti mai degraba in sport decat in literatura". Ma uitam la el si imi spuneam acelasi lucru pe care l-a spus si domnul Martin: oare acest scriitor/poet/critic (dupa parerea sa) nu fusese la randul sau tanar in aceasta viata sau intr-una anterioara? Poate ar fi cazul ca la un moment dat sa se realizeze un schimb de generatii, pentru ca literatura romana nu va muri odata acesti scriitori (sau cel putin asa ne place sa credem). Si culmea e ca multi dintre noi chiar ii adulam pe unii dintre acesti scriitori! De ce n-am invata de la ei? De ce nu ne-ar impartasi din experienta lor, pentru a ne ajuta sa evoluam?

Nu-mi imaginez Gazeta SF ca fiind o revista unde tinerii se pot juca in voie si de unii singuri cu frazele, ci o revista in care sa publice si autori consacrati alaturi de acesti tineri, in care sa intervievam autori consacrati care sa-i ghideze pe tinerii autori, in care sa promovam literatura. Si sunt sigura ca alaturi de membrii redactiei si de colaboratori motivati ca Oliviu Craznic, Stefan Ghidoveanu, Silvana Sorop, Raluca Baceanu si altii, vom reusi in ceea ce ne-am propus.

Articolul lui Michael Haulica din "Observator Cultural" il puteti citi aici:
http://www.observatorcultural.ro/FANTASY-SCIENCE-FICTION.-Revista-tinerilor-scriitori*articleID_25833-articles_details.html

30%: ultima zi de reduceri la Millennium Books!

2011-08-31T05:40:00.000-07:00

Astăzi e ultima zi cînd mai puteţi comanda orice titlu aflat pe stoc la Millennium Books cu o reducere de 30%. Dacă comanda voastră depăşeşte 75 lei (după aplicarea reducerii) veţi primi gratuit o carte din oferta editurii.

Comenzile pot fi trimise aici sau la una din adresele de pe blogul editorului Nicola Horia Ursu.

Lian Hearn - "Să nu trezești podeaua-privighetoare" ("Legendele clanului Otori", vol. I)

2011-08-19T14:52:00.000-07:00

Când am deschis prima dată cartea I a seriei “Legendele clanului Otori”, apărută la editura Leda, am ştiut de la bun început că păşeam pe un teren nesigur. Până şi titlul, “Să nu trezeşti podeaua-privighetoare”, sună a un fel de atenţionare. Pentru a dezlega misterul însă, autoarea Lian Hearn a avut grijă să ne ofere explicaţiile necesare chiar înainte de începutul propriu-zis al romanului. Se pare că aşa-zisele podele-privighetoare, “uguisubari” în japoneză, sunt invenţii ale lumii reale, podele extrem de sensibile construie în jurul anumitor locuinţe şi temple, care scot un sunet distinct la fiecare pas. Brusc, acest termen neclar, folosit în aparenţă pe post de artificiu, capătă sens ca element central al unui roman în care realitatea apare contorsionată sub forma unui univers imaginar, asupra căruia planează tradiţiile şi obiceiurile japoneze.

Acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri, primul avându-l ca personaj principal pe Tomasu, un băiat de cincisprezece ani crescut într-un sat izolat de munte, iar al doilea având-o ca protagonistă pe Kaede, fiica seniorului Shirakawa, ţinută ostatică în castelul Noguchi încă din copilărie. În satul de munte Mino, acest tânăr adolescent pe nume Tomasu duce un trai liniştit, în pace şi rugăciune, alături de familia sa. Fiind hiddeni, locuitorii din Mino sunt adepţi ai unei religii care interzice cu desăvârşire omorul şi susţine egalitatea între oameni, fapt care contravine tuturor legilor şi tradiţiilor Celor Trei Ţări, având în vedere că raporturile de putere dintre seniori şi oamenii de rând se bazează tocmai pe teama şi supunerea impuse prin violenţă. Acesta este şi motivul pentru care credinţa hiddenilor şi modul în care aceştia îşi duc viaţa stârneşte nemulţumirea conducătorului clanului Tohanilor, Iida Sadamu. În momentul în care Iida dă un atac neaşteptat asupra satului, destinul tânărului Tomasu se va schimba pentru totdeauna. El este nevoit să dea piept cu viaţa sângeroasă de războinic, să renunţe la învăţăturile primite în copilărie, pentru a face faţă unei lumi în care onoarea este singurul reper după care se ghidează oamenii. După ce seniorul Otori Shigeru îi salvează viaţa, Tomasu nu are de ales decât să i se supună necondiţionat, părăsindu-şi pentru totdeauna satul natal, primind o nouă identitate şi devenind nobil. Ca Otori Takeo, el işi descoperă calităţile excepţionale care îl leagă în mod misterios de Trib, o organizaţie secretă de spioni şi ucigaşi. Aceste calităţi îl fac candidatul ideal pentru o misiune extrem de periculoasă, încredinţată de seniorul Otori: străbaterea podelei-privighetoare din cetatea Inuyama şi uciderea lui Iida Sadamu. Deşi la început totul pare să meargă conform planului, întâlnirea lui Takeo cu frumoasa Kaede şi legăturile sale cu Tribul schimbă cursul firesc al acţiunii. Shigeru cade pradă unui complot al lui Iida, acesta din urmă fiind apoi ucis, dar nu de Takeo cum era de aşteptat, ci de Kaede. Tot ce mai poate face Takeo este să-şi respecte jurământul de credinţă faţă de Shigeru, să-i salveze onoarea, apoi să se lase pe mâna membrilor Tribului, care îl revendică pentru extraordinarele sale abilităţi înnăscute, dar insuficient exersate.

Lăsând la o parte ritmul extrem de alert al acţiunii care face ca acest roman să poată fi citit dintr-o suflare, cea mai importantă calitate a primului volum din serie este faptul că autoarea reuşeşte, într-un mod original şi credibil, să creeze o lume unitară, cu legi proprii, cu o geografie proprie, în care elementele fantastice se integrează atât de firesc încât se ajunge până la punctul în care nu mai pot fi distinse de “real”. În acest volum întâlnim un Takeo mai degrabă purtat de destin decât unul care îşi face singur destinul, el eliberându-se de “haina” sa de hidden pe parcursul celor trei cărţi din serie, în ultimul volum ajungând un razboinic desăvârşit. Atât pentru iubitorii de fantastic, cât şi pentru amatorii de literatură japoneză în general, această carte nu este una de ratat. Este o mostră de literatură fantastică scrisă cu multă atenţie, cu precizie şi pasiune, care va satisface aşteptările şi celor mai exigenţi cititori.

Recenzie publicată în numărul 8-9/august 2011 al fanzinului Gazeta SF:

http://fanzin.clubsf.ro/2011/08/sa-nu-trezesti-podeaua-privighetoare/

Simona Serbanescu -"Vaduva neagra" (aparuta in Gazeta SF)

2011-08-18T02:47:00.000-07:00

In numarul 8-9/august 2011 am publicat in Gazeta SF o proza intitulata "Vaduva neagra". De ce "Vaduva neagra"? Pentru ca initial mi-am imaginat un personaj feminin care si isi ucide partenerii dupa ce fac dragoste. Am aflat apoi de o superstitie conform careia fetele care mureau necasatorite trebuiau sa fie inmormantate in rochie de mireasa, altfel se intorceau din morti si luau cu ele un barbat pentru a le fi sot. Personajul meu este o astfel de fata, care dupa ce se intoarce din morti ajunge sa alerge din barbat in barbat fara a-si gasi insa alesul. Cand in sfarsit crede ca l-a gasit, se indragosteste atat de tare incat nu mai este in stare sa-l ucida. Asta pana cand este pusa intr-o situatie fara iesire. La final, acest barbat, pe numele sau Igor, isi dezvaluie adevarata identitate (sau mai degraba adevarata natura, decat identitate), iar personajul feminin este silit sa se intoarca in lume, de data aceasta devenind o adevarata "vaduva neagra".

Proza a fost catalogata drept un urban dark fantasy, insa eu nu am urmarit sa ma incadrez intr-un anumit gen, ci sa creez o atmosfera misterioasa, usor sumbra, cu doze de erotism. Puteti citi si comenta proza pe site-ul Gazetei SF, la adresa:

http://fanzin.clubsf.ro/2011/08/vaduva-neagra/

Ce aduce nou Gazeta SF

2011-08-17T16:55:00.000-07:00

De astazi, prin bunavointa lui George Sauciuc (cunoscut si ca Sagy), am devenit redactor-sef adjunct al fanzinului Gazeta SF. Sa va spun asadar ce cuprinde numarul 8-9/august 2011:

1. un editorial scris de Oliviu Craznic, in care prezinta importanta pe care o pot avea revistele de proza fantastica pentru scriitorii in curs de afirmare

2. 8 povestiri pe care va invit sa le cititi si sa le comentati:

-"Armele zeilor" de Ovidiu Bufnila

-"Ara" de Raluca Baceanu

-"Atacul" de Alexandru Ioan Despina

-"Diafanitate" de Aurelia Chircu

-"Spiritul timpului" de Catalin Cofaru

-"Aceasta povestire va ramane" de George Sauciuc

-"Titan" de Florentin-Ionut Haidamac

- o povestire urban fantasy scrisa de mine, "Vaduva neagra", in care personajul principal, o tanara care se intoarce din morti pentru a-si gasi alesul, alearga nefericita din barbat in barbat pana cand il cunoaste pe Igor, de care, impotriva vointei sale, se indragosteste si nu isi mai doreste sa-l ucida. Singura problema? Igor nu este deloc ce pare a fi.

3. o proza de Victor Ovidiu Rusu, intitulata "Der Konig", in rubica de mainstream

4. o recenzie facuta de mine a primului volum al seriei "Legendele clanului Otori", "Sa nu trezesti podeaua-privighetoare", un roman fantastic cu actiunea plasata in epoca medievala a unei Japonii imaginare (rubrica de literatura contemporana)

5. un articol intitulat "Influenta "constantei crestine" asupra fluctuatiei valorii de piata a Apocalipsei" de Nicole Vasilcovschi si Vlad-Romeo Franghiu in rubrica "Opinii"

6. doua articole extrem de interesante de Marcel Gherman in rubrica "Cinema SF"

7. o prezentare realizata profesionist si meticulos de bunul prieten si scriitor Oliviu Craznic asupra activitatii literare a scriitorului cyberpunk (si nu numai!) Florin Pitea, in "Cavalerii fantasticului"

8. doua desene spectaculoase realizate de Nicu Marcu in rubrica "Arta vizuala", pe care va invit sa le admirati

Lectura placuta!

http://fanzin.clubsf.ro/

Oferta Millennium Books: 3 carti de Liviu Radu la pret de 2

2011-08-15T10:45:00.000-07:00

Editura Millennium Books vine cu o noua oferta: daca comandati volumele Povestiri fantastice si Modificatorii de Liviu Radu, unul dintre cei mai apreciati autori SF&Fantasy din Romania, primiti gratuit volumul Singur pe Ormuza. Veti avea de platit doar 60 lei (plus taxele de expediere) in loc de 85 lei. Oferta este disponibila din data de luni, 15 august, pana in data de joi, 18 august, ora amiezii (12 fix). Pentru amatorii de literaura SF&Fantasy, dar si pentru amatorii de literatura de calitate in general, aceasta nu este o oferta de ratat, Liviu Radu fiind un autor care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca.

Comenzile pot fi facute pe site-ul editurii, la adresa http://www.millenniumpress.ro/comenzi.html sau la una din adresele din pagina de contact de pe blogul editorului.

Constantin Stan nu mai este printre noi

2011-08-10T13:45:00.000-07:00

Pe Constantin Stan l-am cunoscut anul trecut, chiar la lansarea romanului "Gde Buharest", care a avut loc la Uniunea Scriitorilor. Nu eram inca foarte familiara cu aceasta lume si simteam ca ma "ratacesc". Atmosfera era destul de fastuoasa, dar nu asta m-a surprins (era de asteptat la o astfel de lansare), ci insusi autorul. Mi-a luat ceva timp sa realizez ca acel om extrem de relaxat, care contrasta cu aceasta atmosfera, era de fapt Costi Stan. Relaxarea sa parea sa izvorasca dintr-o profunda incredere in sine. Dupa ce s-a terminat prezentarea, am cumparat un exemplar al cartii si i-am cerut un autograf. Modul sau de a se comporta si felul in care mi-a vorbit nu au facut decat sa-mi intareasca convingerile: era un om prietenos si impacat cu sine.

Apoi i-am citit si cartea, iar stilul sau m-a surprins intr-un mod foarte placut. Am cautat astfel si alte aparitii ale sale si am inceput sa-i urmaresc articolele. L-am mai intalnit in cateva ocazii si l-am felicitat pentru modul sau de a scrie. Cand am inceput sa frecventez si "Clubul de proza", i-am descoperit si calitatile de critic literar. Avea un mod ironic (chiar glumet as putea spune) de a se exprima, reusind totusi sa mentina greutatea vorbelor sale. M-am bucurat ca a avut incredere in mine si ca mi-a permis sa citesc in cadrul cenaclului. Nu facea observatii in felul tipic, agresiv, ci intr-un mod didactic, lasand sa se intrevada latura sa de profesor care doreste sa construiasca. Ulterior mi-a spus sa am grija ce scriu si cum scriu, pentru ca am talent si e pacat sa-l irosesc. La momentul respectiv, aceste vorbe m-au ambitionat foarte mult. Am ajuns sa-i apreciez din ce in ce mai mult si latura umana.

De aceea vestea pe care am primit-o in data de 9 august m-a intristat profund. Constantin Stan nu daduse niciodata impresia ca ar fi suferit. Dimpotriva, el era cel care reusea sa puna zambetul pe fetele oamenilor. Am impresia ca totul s-a petrecut prea repede, ca timpul m-a lasat in urma sau ca m-a pierdut pe parcurs. Cu totii avem un moment in care trebuie sa ne despartim de viata, dar in cazul sau a fost prea devreme. Si prea brusc. Nu am avut timp sa-l cunosc destul de bine pe un om si un scriitor pe care chiar imi doream sa il cunosc. Ma gandisem la un moment dat sa imi fac lucrarea de licenta de la facultatea de litere pe opera sa si speram sa ii pot lua un interviu, dar se pare ca intarzierea m-a costat scump. Nu voi renunta insa la idee. Care este, de fapt, momentul oportun pentru a lua un astfel de interviu? O fi oare intelept sa lasam timpul sa treaca nestingherit pe langa noi, bazandu-ne pe falsa convingere ca este suspendat in vesnicie? Aceasta este intrebarea.

Cu ce ramanem dupa plecarea corabiilor din portul de la Bookfest

2011-07-20T10:30:00.000-07:00

Despre Bookfest s-a scris si s-a discutat mult, s-au anuntat aparitii, s-au organizat lansari, s-au decernat premii, s-au publicat recenzii ale cartilor aparute si asa mai departe. Dar cati s-au gandit sa faca un inventar al aparitiilor, sa prezinte contributiile aduse literaturii, sa sublinieze evolutia sau, respectiv, involutia din acest domeniu? La urma urmei, nu totul incepe si nici nu se termina cu Bookfest-ul. Dupa o agitatie nestapanita, urmeaza o indelungata perioada de tacere, care se diminueaza pe masura ce se apropie targul din toamna. Si totusi exista oameni care isi aloca timp sa citeasca, sa inventarieze si sa recomande noile aparitii cititorilor amatori de un anumit tip de literatura care, dintr-un motiv sau altul, au ratat targul de carte din aceasta primavara. Michael Haulica este unul dintre ei. In nr. 583 din 15.07.2011 al "Observatorului Cultural", Michel Haulica face o prezentare a celor mai semnificative titluri fanstasy si science-fiction aparute in 2011, cei interesati beneficiind astfel de o descriere scurta si la obiect, care sa-i ghideze inspre viitoarele achizitii. Dupa cum spune si autorul, este un an editorial bun, asa ca cititorii au de unde alege. Sa speram ca Gaudeamus va veni cu o oferta la fel de bogata, asa ca, dragi corabieri, va salutam si ne vedem la toamna!

Acesta este un fragment din articol:

"Ştefana Cristina Czeller – Cerneală şi sînge. Este debutul editorial al uneia dintre cele mai promiţătoare autoare din noul val, proaspătă cîştigătoare a unui premiu de încurajare la Convenţia Europeană de Science-Fiction de la Stockholm. Un thriller cu accente fantastice şi elemente horror, care i-a adus deja cronici bune în Luceafărul de dimineaţă şi Suspans.

Premiile Galileo 2011, antologie de Horia Nicola Ursu. Volumul cuprinde cinci povestiri şi cîte un fragment din cinci cărţi, toate nominalizate la Premiile Galileo 2011. Autorii sînt: Ştefana Cristina Czeller, Mircea Opriţă, Michael Haulică, Florin Pîtea, Liviu Radu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Oliviu Crâznic, Costu Gurgu (ultimii doi fiind premianţii la categoriile „Cel mai bun volum“ şi „Cea mai bună povestire“) şi George Anania (cîştigătorul premiului pentru întreaga activitate literară).

Steampunk. A doua revoluţie, antologie de Adrian Crăciun, cu o prefaţă de Ştefan Ghidoveanu. Zece povestiri steampunk scrise de autori români special pentru această antologie (mai puţin textul lui Mircea Opriţă). Una dintre cele mai de succes antologii româneşti din ultima vreme. Autori: Ioana Vişan Costi Gurgu, George Lazăr, Michael Haulică, Ştefana Cristina Czeller, Maria Truţă, Oliviu Crâznic, Mircea Opriţă, Aron Biro, Forin Pîtea. Au scris despre antologie Horia Gârbea (Luceafărul de dimineaţă), Marius Chivu (Dilema veche), Liviu Radu şi Ovidiu Petcu (Nautilus). De remarcat şi ediţia „de colecţie“, hardcover, şi broşura „making of“, realizată cu texte ale tuturor participanţilor, autori, editori, redactor, prefaţator.

A şaptea carte este Michael Haulică – ...nici Torquemada.

Două cărţi noi a scos şi Eagle Publishing House. Balaurul şi mioriţa, o antologie de proză fantastică realizată de Mihail Grămescu. Printre autori: Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu şi cei ale căror texte le-am remarcat: Oliviu Crâznic, Balin Feri, Simona Şerbănescu, Ramona Filip, Raluca Băceanu, Laura Răceanu.

Voicu Bugariu – Curtezana onestă şi astrologul. Un roman de dragoste avînd ca protagonişti o femeie de 20 de ani şi un bărbat de 70, bine scris, un Voicu Bugariu stăpîn pe mijloacele sale şi pe o poveste care, din cîte am aflat, va continua.. "

Articolul integral il puteti citi aici:
http://www.observatorcultural.ro/FANTASY-SCIENCE-FICTION.-Cartile-din-2011*articleID_25627-articles_details.html

Michael Haulica despre Simona Serbanescu in "Observatorul Cultural"

2011-06-24T07:23:00.000-07:00

In nr. 580 din 24.06.2011 al revistei online "Observatorul Cultural", cunoscutul autor si critic literar Michael Haulica face o recenzie a antologiei "Balaurul si miorita", ingrijita de Mihail Gramescu si aparuta in anul 2011, la editura Eagle. Opiniile sale nu difera foarte mult de opiniile celorlalti critici care au supus analizei aceasta antologie, dar am remarcat (cu bucurie) faptul ca de aceasta data a fost acordata mai multa atentie calitatii textelor in sine, nu doar incadrarii/neincadrarii/partialei lor incadrari in genul fantastic. Evident, cand vine vorba de o antologie, acest aspect are o importanta vitala, dar nici aspectul calitativ nu trebuie neglijat. Desi critica lui Michael Haulica este una destul de dura in ceea ce priveste antologia in ansamblu, faptul ca analizeaza textele din punct de vedere stilistic, al coerentei intrigii SI al adecvarii la tema dovedeste, in primul rand, competenta sa si, in al doilea rand, face ca aceasta recenzie sa fie foarte valoroasa atat pentru autorii mentionati , fie ei criticati sau nu, laudati sau nu (in categoria laudati au fost inclusi si Oliviu Craznic si Balin Feri), cat si pentru cititorii care vor sa achizitioneze cartea sau care au achizitionat-o deja si doresc o contraopinie asupra textelor. Nu pot decat sa ii multumesc lui Michael Haulica pentru atentia acordata antologiei si increderea pe care mi-o acorda in legatura cu potentialul meu literar.

Acesta este un fragment din articol, puteti citi articolul integral urmand link-ul de la final:

Deși este o antologie de texte, voi trece în revistă autorii, e mai simplu.

Simona Șerbănescu. După o „încercare de eseu“ (zic eu, forțînd un pic nota) și un text filozofico-liricoid, reușește un bun fragment de proză („Casa Ceaiului“ – parte dintr-un roman?), deși sînt cam sceptic în privința romanelor japoneze scrie de europeni. Totuși, în ultimul paragraf, recade în povestitul viselor, lucru care asigură unei eleve prezența la olimpiadele de limba română, dar nu e suficient pentru proză. Însă e de urmărit Simona Șerbănescu, are potențial. Catia Maxim, care a debutat editorial în 2007 și care, de atunci, „a publicat mai multe volume de proză cu mare succes de piață“... Adică? Ce volume, ce vînzări...? Dar nu asta e important, ci textul, care se cheamă „Visul“, și vedeți mai sus faza cu eleva și olimpiada.
Dacă într-o antologie de „proză fantastică“ dau peste un text de teatru pot să-l sar? L-am sărit. (Era „Miorița“ de Emil Lungeanu).

Dănuț Ungureanu. Eros, copilul lui Afro(dita), dă din casă, cum se spune, una-alta, dar aerul de scheci umoristic, de genul celor căznite din programele TV de largă adiență, îmi taie elanul lecturii, pe care numele autorului mi-l indusese.

Cristina Manta. De ce o Poloneză de Chopin în B minor? Cea cu numrul 5, la care face referire autoarea, e în fa diez minor. În fine... mă întreb (și nu e prima dată, nu va fi nici ultima, pe parcursul acestei antologii): de unde credința că dacă îți povestești visele scrii proză fantastică?

Cînd scrie, Balin Feri are voce. Cînd citesc un text scris de el, parcă îl aud vorbind. Sînt puțini autori români care îmi dau senzația asta. Sînt cei pe care-i consider scriitori cu vînă. „Consolarea“ – reușit text despre dragoste, credință, Dumnezeu și viața de după viață. Subiectul te poate prinde sau nu, te poate interesa sau nu. Dar felul în care e scris te prinde cu siguranță, Balin Feri fiind unul dintre cei mai dotați prozatori din noul val de fantaști (nu zic științifico-fantaști, că nu e așa ceva, dar ceea ce este e bine).

Cora-Eliana Teodoru. Îu! Proza ca proza, dar adresa de e-mail din prezentarea autoarei face toți banii. La ediția a doua (dacă va fi), nu-i dați și numărul de telefon?
Atîta-i de proastă cartea asta... Mă gîndesc că Mihail Grămescu nu mai are pic de discernămînt, iar de la editură n-a citit nimeni textele, mergînd pe mîna antologatorului care – nu-i așa? – e diatamai scriitorul. Și... Și ce dacă? A fi antologator e altă meserie. Deci?

Cui folosește o astfel de carte?

Antologatorului, nu. Pentru că, dacă avea credibilitate ca autor, ca antologator nu știu dacă am să-l mai caut vreodată. Chiar mi-e teamă să nu găsesc în fiecare dintre antologiile lui tot felul de fătuțe adunate de prin cenacluri și de pe la olimpiadele de limba română, fătuțe care au legătură cu literatura cam cîte legături are trenul Intercity în gara Lehliu.

Autorilor? Puțini autori scapă neșifonați din această antologie. Balin Feri... Balin Feri... Ah, da, și Balin Feri. Cam puțini pînă acum. Și o mențiune pentru Simona Șerbănescu, ziceam.

Sursa:

http://www.observatorcultural.ro/FANTASY-SCIENCE-FICTION.-Ingindurez-privindu-l-cu-ochii-sa%C4%8C%C2%99ii-de-incordare-%28I%29*articleID_25539-articles_details.html

O noua oferta Millennium Books: 30% reducere la pachetul de carti Stefana Czeller (laureata a premiului Eurocon)-"Cerneala si sange"+ Antologia "Steampunk-a doua revolutie"+ Antologia "Premiile Galileo 2011"

2011-06-22T12:57:00.000-07:00

Avand in vedere ca mai multe site-uri europene au prezentat-o pe Stefana Czeller ca fiind laureata a premiului de incurajare Eurocon 2011(Stockholm), Millennium Books vine cu o noua oferta: reducere 30% la romanul sau "Cerneala si sange", plus doua dintre cele mai recente antologii aparute la aceeasi editura, "Steampunk-a doua revolutie" si "Premiile Galileo 2011". Cele doua antologii contin alte doua povestiri ale Stefanei Czeller, "Suflete de plumb", respectiv "Slujesc Zeului-Caine".

In ceea ce priveste antologia "Steampunk-a doua revolutie", daca nu sunteti familiarizati cu termenul sau cu acest gen literar, acesta este un bun moment sa o faceti. Povestirile steampunk au actiunea plasata in secolul al XIX-lea, prezinta o istorie alternativa si au o multime de trimiteri subtextuale (uneori de-a dreptul amuzante) la anumite opere si personaje istorice. Este cu siguranta un gen care poate fi savurat (in special) de filologi. Veti intalni nume gen Florin Pitea, Oliviu Craznic, Liviu Radu, Michael Haulica, Mircea Oprita, Costi Gurgu, Marian Truta etc.

Detalii despre comanda aici:
http://uglybadbear.wordpress.com/2011/06/22/pachetel-de-vara-2-3-x-stefana-czeller/

Super oferta: carti Millennium cu 20% reducere!

2011-06-14T05:47:00.000-07:00

Doar astazi mai puteti cumpara orice carte Millennium cu 20% reducere! Pentru cine nu stie, Millennium Books este o editura axata in special pe SF si Fantasy, una dintre putinele edituri care publica autori SF romani. Pe langa volumele de autor, va recomand cu caldura antologiile, unde sunt incluse unele din cele mai bune creatii SF si Fantasy ale acestui an, dar si volumele de critica din seria Metatext, unde veti intalni nume cunoscute, ca Michael Haulica, Mircea Oprita si Florin Pitea. Acesta este link-ul catre blogul editorului Nicola Horia Ursu, unde puteti afla mai multe detalii despre modul de comanda si unde puteti downloada pdf-ul cu catalogul editurii:

http://uglybadbear.wordpress.com/2011/06/14/carti-millennium-cu-20-plus-un-catalog/

Florin Pitea despre Simona Serbanescu

2011-06-08T13:01:00.000-07:00

Pe blogul lui Florin Pitea, http://tesatorul.blogspot.com/, puteti gasi o recenzie la antologia "Balaurul si miorita". Marturisesc ca niciodata nu am citit o recenzie atat de detaliata si de bine structurata (este analizat fiecare text in parte, sunt luate in considerare greselile de ortografie, de punctuatie), dar, dupa cum se spune din batrani, "Once a teacher, always a teacher". M-a surprins (placut) faptul ca Florin Pitea, pe care il stiu ca "nu iarta", a declarat textul meu, "Casa Ceaiului", ca fiind al doilea cel mai bun text din antologie. Totusi, o clasificare clara in privinta calitatii nu exista, Florin Pitea limitandu-se la a incadra anumite texte ca fiind peste media antologiei si la a numi cateva "varfuri", printre care ma numar si eu, alaturi de Oliviu Craznic si Balin Feri. Cu permisiunea lui Florin, am reprodus un fragment din recenzie:

"Pe 16 aprilie 2011, în cadrul tîrgului de carte Bookland organizat la AFI Palace, am participat la lansarea antologiei de proză fantastică Balaurul şi mioriţa (Eagle Publishing House, Bucureşti, 2011). De parcurs, am parcurs-o în aproape două luni. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

În loc de "Cuvînt înainte" (sau de "Prefaţă", dacă preferaţi), antologatorul a introdus un fragment din teza de doctorat a doamnei Linda Maria Baros. Dacă fragmentul îi informează pe cititori despre basme în general, cu siguranţă că nu se referă în mod specific la nici unul dintre textele incluse în antologie.

Următorul text îi aparţine Simonei Şerbănescu şi este un eseu - "Despre un drum cu sens unic". Cum nu este nici un text de ficţiune, nici unul fantastic, mă întreb pe ce criterii l-a selectat antologatorul pentru publicarea în acest volum.

"Castanul" de Simona Şerbănescu este un text de ficţiune cu elemente fantastice, iar "Casa Ceaiului", de aceeaşi autoare, îmbină exotismul şi fantasticul. Cum "Casa Ceaiului" este un fragment de roman, probabil că vom vedea şi lucrarea de ansamblu publicată într-un viitor apropiat.

"Visul" de Catia Maxim este o schiţă lirică, mai degrabă onirică decît fantastică.

"Mioriţa" de Emil Lungeanu este subintitulată "farsă academică" şi pare să ţină de dramaturgia realistă, nu de proza fantastică.

"Noi, zeii..." de Dănuţ Ungureanu combină miturile greceşti şi realitatea românească, dar suferă de o oarecare inconsistenţă a intrigii.

"Scrisori către alter-ego sau Despre mecanica Visului" de Cristina Manta reprezintă o serie de fragmente onirice, cu lirism, fără intrigă coerentă şi fără prea mare legătură cu fantasticul.

"Consolarea" de Balin Feri concurează cu "Casa Ceaiului" pentru titlul de a doua cea mai bună proză din antologie. "Casa Ceaiului" este mai îngrijită stilistic, în schimb "Consolarea" este mai închegată în privinţa intrigii şi mai apropiată de filonul fantastic."

Stire de ultima ora: experti japonezi in functiile de ministri!

2011-06-05T03:50:00.000-07:00

Trecand peste conotatiile politice, se pare ca, atunci cand vine vorba de potentiali ministri, imaginatia ziaristilor romani nu cunoaste limite! Va las sa cititi si sa va amuzati, eu ma abtin sa reproduc aceste nume exotice!

Cautatorii de comori in portul de la Bookfest

2011-06-03T09:57:00.000-07:00

Se pare ca lumea editoriala romaneasca navigheaza anual intre doi poli: Gaudeamus si Bookfest. Nu mi-am dat inca seama care este Polul Nord si care este Polul Sud, cert este ca fiecare editura se imbarca din timp pe o corabie, preferabil cat mai trainica si impunatoare, si pleaca in cautare de "comori". Unele sunt, evident, dezvaluite pe parcurs, dar cele mai de pret "comori" sunt pastrate cu sfintenie pentru clipa cea mare, cand cititorii se aduna (preferabil in numar cat mai mare) intr-unul din cele doua porturi, respectiv cel de la Gaudeamus sau cel de la Bookfest, pentru a descoperi "comorile" ascunse pe corabiile din porturi. Am asteptat cu nerabdare momentul in care si anul acesta, la fel ca in alti ani, corabiile sa se stranga in port, mai ales ca ascultasem multe povesti despre aventurile anumitor editori, redactori etc si ma cutremusarem cand auzisem obstacolele pe care le-au avut de trecut. Si iata ca, intr-o zi (cu soare), corabiile s-au strans in portul de la Bookfest. Erau de toate felurile: mai mici, mai mari, cu un echipaj impresionant sau cu unul format din doi-trei membri, vopsite in rosu, alb, negru... Diversitate, da, "diversitate" este cuvantul. Dar...ups! Mare parte din cititorii de la Gaudeamus (unde, in toamna, se circula pe doua coloane ca sa se evite coliziunile) disparusera. Desi corabiile erau la locul lor, portul parea pustiu. Evident ca forfota nu disparuse intru totul, dar asta era senzatia, de pustietate. Ori portul era prea mare, ori cititorii erau prea putini. Dar si acesti cititori, cand venea vorba de vreo "dezvaluire" a comorilor, se adunau in numar mare, iar bliturile aparatelor de fotografiat se aprindeau unul dupa altul. Asa s-a intamplat, de exemplu, la lansarea Millenium Books, cand, uitandu-ma in spate, am avut impresia ca jumatate din cititorii din port se stransesera acolo, in special pentru a-i vedea pe laureatii Premiilor Galileo expunandu-si cu mandrie trofeele. Iar dupa lansare, s-au repezit, care mai de care, sa prinda o bucata din comoara. Asta la Millenium. La LEDA, unde s-au prezentat comori recent descoperite cum ar fi Kay Hooper-"Viziuni insangerate", Robert J. Sawyer-"Flashforward", Kate Atkinson-"Dupa fapta si rasplata", David Moody-"Furiosii" si volumul IV din "Cartea Soarelui Nou" a lui Gene Wolfe, cititorii au avut acces la comori chiar si in timpul prezentarii, asa ca multi erau imprastiati prin cabinele "corabiei", doar doar or gasi o comoara care sa le starneasca interesul. Iar corabia Grupului Editorial Corint era enoooorma, una dintre cele mai mari de la Bookfest, asa ca aveau unde cauta si de unde alege. La lansare au vorbit Michael Haulica, Cristina si Stefan Ghidoveanu si Florin Pitea. Iar cand a inceput Florin sa strige "Severian s-a intors! Severian s-a intors! Se...ve...rian s-a intors!", lumea chiar nu s-a mai putut abtine sa nu isi ia putin ochii de la comorile expuse si sa asiste la lansare. Desi "portul" Bookfest parea mai pustiu decat de obicei, dorinta de descoperire m-a facut sa ma opresc si sa cercetez fiecare corabie in parte si sa plec, ca multi altii, incarcata de comori. Asa ca, dragi cititori, nu ocoliti "porturile", pentru ca tot cartile raman comorile cele mai de pret!

Cristina si Stefan Ghidoveanu

Michael Haulica (stanga) si Cristina Ghidoveanu (dreapta)

Florin Pitea: "Se..ve...rian s-a intors!"

Bogdan Tudor Bucheru (stanga) si Catalin Badea-Gheracostea (dreapta),
savurand momentul

Nicu Voicu, imortalizand momentul

"Comorile" recent descoperite
ale editurii LEDA

Decernarea Premiilor Galileo 2011

2011-05-27T01:01:00.000-07:00

Sambata, 28 mai, la Targul de Carte Bookfest de la Romexpo, standul Millenium Books (pavilion C2, stand B32), va avea loc decernarea Premiilor Galileo 2011. Vor fi decernate Premiile revistei Galileo pentru cea mai buna carte F&SF a anului, cea mai buna povestire F&SF a anului, precum si un premiu special pentru intreaga cariera scriitorului George Anania.
Participa: Bogdan Tudor Bucheru, Mircea Oprita, Liviu Radu, George Anania, Michael Haulica, Oliviu Craznic, Marian Truta, Cristian M. Teodorescu, Silvia Colfescu, Ona Frantz, Cristina si Stefan Ghidoveanu, Catalin Badea-Gheracostea, Horia Nicola Ursu, Florin Pitea.

Antologia Premiile Galileo 2011 curpinde urmatoarele titluri:

Cuvînt înainte – Horia Nicola Ursu
George Anania – Prisăcarul
Oliviu Crâznic – …şi la sfîrşit a mai rămas coşmarul (fragment)
Michael Haulică – Microtexte
Mircea Oprita – Inginerii financiare
Liviu Radu – Mestecenii
Cristian-Mihail Teodorescu – Electro-magneto-muza
Ştefana Cristina Czeller – Slujesc Zeului Cîine
Costi Gurgu – Îngeri şi molii
Florin Pîtea – Vînătoarea de sfincşi
Marian Truţă – Cumania 2010

De asemenea, vor fi lansate in prezenta autorilor si editorilor urmatoarele volume aparute la Millennium:

Liviu Radu - Singur pe Ormuza
Costi Gurgu - Cronici de la capatul pamintului
Bogdan Tudor Bucheru - Atingerea si Anotimpurile
Michael Haulica - ...Nici Torquemada

Izanami si Izanagi

2011-05-26T12:30:00.000-07:00

Potrivit sintoismului, Japonia a fost create de cuplul zeiesc Izanagi si Izanami. Izanagi si Izanami erau zeii primordiali. In traditia japoneza, sunt fie sot si sotie, fie frati. Ei au creat insulele japoneze, precum si multi zei numiti kami; sintoismul cunoaste 800 de miriade de kami. In majoritatea reprezentarilor artistice ale mitului, cei doi sunt infatisati stand pe podul ceresc si tinand o sulita.

De pe podul plutitor al cerului, Ama-no-Hashidate, ei au amestecat oceanul cu o sulita celesta cu diamante. Cand au scos sulita din apa, sarea s-a cristalizat la varful ei si prima insula japoneza, Onogoro-shima (“insula ce s-a format singura”) a cazut in mare. Cuplul a pasit pe insula si a avut loc uniunea sacra. In timpul acestui ritual au aparut mai multe insule si 800 de miriade de zei, numiti kami.

Nascandu-l pe zeul focului, Izanami a fost ranita atat de grav, incat a murit. Sotul ei a facut greseala sa se duca dupa ea in infern si abia a scapat de acolo. Apoi Izanagi a trebuit sa treaca prin rituri de purificare ca sa se curete de impuritatea lumii de dincolo. In timpul lor au aparut zeita soarelui, zeul lunii si cel al furtunii. De atunci, riturile de purificare sunt o parte centrala a sintoismului, oamenii spalandu-si in mod traditional gura si mainile inainte de a intra intr-un sanctuar.

Este firest ca aceste doua personaje sa devina etaloane pentru populatie, mai ales ca ei sunt cei care stau la baza crearii Japoniei. Izanami poate fi considerata un etalon al femininului deoarece, in primul rand, ar putea fi usor considerata femeia ideala pentru societatea japoneza. Ea face parte dintr-un cuplu, dintr-o familie, lucru dorit, visat, de toate tinerele fete. Relatia ei cu Izanagi este una ideala, mai ales la inceput, ceea ce poate reprezenta un tel atat pentru tinerele femei, cat si pentru cele mature. In plus, Izanami are foarte multi copii, 800 de miriade de kami, pe care ii naste fara mari chinuri, ceea ce pentru japoneze reprezinta un adevarat motiv de mandrie. Doar nasterea zeului focului ii provoaca probleme, ducand-o chiar la moarte. Finalul trist al acestei povesti le face pe femei sa vibreze, sa fie alaturi de Izanami, acceptandu-i superioritatea deoarece ea este femeia primordiala care a creat Japonia, dar in acelasi timp simtind-o ca pe o fiinta apropiata, cu care se pot identifica, ca pe o femeie reala.

Izanagi este considerat a fi sotul lui Izanami. El este tipicul cap al familiei, barbatul puternic, curajos, care tine foarte mult la onoarea sa ( trece prin ritualul de purificare dup ace se intoarce din infern ), “creatorul”, si, nu in ultimul rand, tatal a foarte multi copii, in special baieti. Acestea reprezinta calitati foarte apreciate de barbatii de origine japoneza. Plus ca are un statut superior oricarui alt barbat de pe Pamant, si de aceea barbatii l-au fixat pe el ca pe un etalon. La fel ca Izanami, este situat deasupra tuturor, dar e proiectat sub forma unei imagini umane, puternice, dar nu lipsite de sentimente. Oamenii isi spala gura si mainile inainte de a intra intr-un sanctuar, pentru a-l urma pe marele Izanagi, a incerca, cel putin, sa se apropie de el.

Enya-The magic of the night

2011-05-20T11:14:00.000-07:00

Mircea Pricajan despre Simona Serbanescu in revista online "Suspans.ro"

2011-05-17T03:20:00.000-07:00

"Primul şi cel mai important aspect negativ este acela că promisiunea de pe copertă – Antologie de proză fantastică – s-a dovedit a fi niţel mincinoasă. Ba chiar dublu mincinoasă. Explic degrabă. 1. Destul de multe dintre textele antologate nu sunt proze. Cea care deschide volumul, de pildă: Despre un drum cu sens unic, de Simona Şerbănescu. Putem considera isprava eseu, o putem trece la categoria articol semi-academic, însă proză nu este nici în intenţie, nici în realizare. La fel stau lucrurile şi-n cazul celui de-al doilea text al autoarei, Castanul, dar şi-n al textelor lui Boris Marian (inginer chimie fină, redactor şef al publicaţiei Realitatea Evreiască din România, conform scurtei fişe biografice)."

Articolul integral il puteti gasi aici:
http://suspans.ro/literatura/asa-nu-literatura/afara-i-vopsit-gardu/comment-page-1#comment-6209

Sakura

2011-05-14T06:52:00.000-07:00

     Sakura (桜 sau 櫻 sau さくら sau サクラ) este numele ciresului japonez (Prunus serrulata, Prunus x yedoensis, Prunus sargentii, Prunus speciosa). Florile sunt admirate pentru frumusetea lor, iar lemnul este întrebuintat pentru mobila de inalta calitate, sculptura sau pentru imprimatul stampelor.
Sakura este indigena in Japonia, China, Coreea si India, dar poate fi găsită si in Filipine, Canada, SUA, Germania, Marea Britanie etc.
    Pe cand floarea de cires simbolizeaza in China frumusetea feminina, in Japonia ea simbolizeaza mai degraba natura efemeră a vietii. In timpul celui de al Doilea Război Mondial, sakura a fost folosita de autoritătile japoneze pentru întretinerea sentimentelor nationaliste si militariste în rândul populatiei. Pilotii sinucigasi kamikaze îsi pictau cateodata flori de sakura pe avioane sau luau cu ei crengi de sakura. Simbolismul legat de Japonia este intr-atat de puternic incat, de exemplu, in Coreea cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la eliberarea de sub ocupatia japoneza, autoritatile coreene au taiat toti pomii sakura din gradina Palatului Gyeongbok din Seul care fusesera plantati de autoritatile coloniale japoneze.
    Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri japoneze este hanami (花見, "privitul florilor"). Hanami este o sarbatoare care celebreaza frumusetea florilor, in special a florilor de cires. De la sfarsitul lui martie si pana la inceputul lui mai, ciresii infloresc in intreaga Japonie, si la inceputul lunii februarie pe insula Okinawa. Deoarece florile nu rezista mai mult de o saptamana-doua, cei care planuiesc sa dea petreceri sub sakura trebuie sa urmareasca cu atentie previziunile meteorologice.

Andrea Bocelli - Melodramma

2011-05-09T10:12:00.000-07:00

Because the origami

2011-05-08T09:25:00.000-07:00

Un videoclip superb, facut de Ben Jacobson, tatal adorabilei actrite-copil Holly Jacobson. Se pare ca micuta actrita are deja site personal si ceva experienta in domeniu. Va invit sa vedeti videoclipul. Pe mine m-a dat pe spate!

http://vimeo.com/23418865

Scrisul, un simplu mestesug?

2011-04-28T14:58:00.000-07:00

Am citit recent un articol al lui David Erik Nelson, un "mestesugar" inrait, de altfel (a si publicat o carte cu regulile de baza ale tamplariei, dulgheriei etc.), in care ne prezinta, clar si concis, o parte din dedesubturile scrisului. Pentru Nelson, scrisul este tot un mestesug, care practicat dupa anumite reguli si in conditii optime, poate deveni o sursa de venit. Perfect de acord, orice scriitor ia in considerare veniturile atunci cand isi alege editura cu care sa colaboreze, cand negociaza un contract, cand trimite un articol unui periodic. Dar de unde ar trebui sa plece scriitorul atunci cand isi incepe actul de creatie? That is the question. Focusarea pe veniturile obtinute din publicarea operei inainte de concentrarea pe opera in sine nu poate fi decat in detrimentul acesteia. Dar de ce ne-ar pasa, ar spune Nelson, din moment ce suntem toti "mestesugari"? Publicatiile, sustine el, prefera contributiile constante, de nivel mediu (satisfacator, ca sa folosim un termen mai indulgent), unora remarcabile, dar lipsite de constanta. Cantitatea, nu calitatea, asa-i? Ei bine, om fi noi pragmaticii secolului XXI, dar cand vine vorba de scriitura, ne cam urmareste traditia. Asta daca dorim ca viitoarea noastra opera sa capete o anumita valoare, nu sa devina un simplu obiect vandabil. Oricum am intoarce-o, daca nu ne concentram mai intai asupra operei, daca nu ii acordam atentia, timpul si pasiunea necesara inainte sa ne gandim la deadline-uri si la venituri, nu reusim decat sa esuam lamentabil. Sau, in cazurile fericite, doar sa esuam. Nu pentru ca rezultatul muncii noastre nu ar fi unul satisfacator, ci pentru ca nu facem efortul sa-i acordam ceea ce i se cuvine: perfectiunea. Opera o cere, dar pentru ca noi nu suntem capabili sa i-o oferim pe de-a-ntregul, putem doar sa incercam sa ne depasim limitele. Este precum diferenta dintre bucatarul obisnuit si maestrul bucatar, care intreprinde un act de creatie. Opera scrisa mestesugita cu ajutorul cuvintelor, dar fara substanta numita "geniu" sau "talent", inceteaza sa mai fie arta. In timp ce mestesugul poate fi deprins pe parcurs, talentul nu poate fi nici deprins, nici dobandit, ci doar imbunatatit. Iar asta nu se poate realiza decat prin incercarea in permanenta a depasirii limitelor.

http://www.jeffvandermeer.com/2011/03/08/author-david-erik-nelson-on-the-craft-and-commerce-of-writing/

"FANTASY &SCIENCE FICTION. Playback la BookLand" by Michael Haulica

2011-04-25T10:01:00.000-07:00

In nr. 572 din 22.04.2011 al Observatorului Cultural, scriitorul Michael Haulica face o cronica a evenimentului care a avut loc la Afi Palace Cotroceni, Targul de carte "BookLand", si, respectiv, a lansarii antologiei "Balaurul si miorita". Cu plusuri, cu minusuri (ca orice eveniment, sau ca orice lansare, de altfel), cu umor si ironie, dar totusi cu o viziune obiectiva asupra cartii in sine (aici vorbim de tiparul pe care l-am mai mentionat: organizare-prost, carte-bun), Michael Haulica ofera o privire de ansamblu asupra acestui eveniment, de la atmosfera pana la participanti, amplasare si prezentare:

"În fine, să trecem peste cadrul general şi să ajungem la ale noastre. La AL NOSTRU, de fapt, pentru că a fost doar un singur eveniment F&SF la BookLand, unde s-a adeverit şi povestea cu „nu e pentru cine se pregăteşte“, Leda renunţînd la cele două evenimente, lansarea de thrillere (unele SF/horror) şi discuţia despre SF.
S-a întîmplat însă evenimentul care a luat prin surprindere comunitatea F&SF: lansarea antologiei Balaurul şi Mioriţa, editată de Mihail Grămescu pentru Eagle Publishing House. A fost o surpriză cît se poate de plăcută această lansare, aşa cum ar trebui să fie orice lansare a unei cărţi scrise de un român sau de mai mulţi.
Au fost prezenţi editorul (Mugur Cornilă), antologatorul (Mihail Grămescu) şi o parte dintre autori: Raluca Băceanu, Simona Şerbănescu, Ana-Mariana Ionescu, Cristina Manta, Ramona Filip, Balin Feri. În afara lor au mai vorbit Ştefan Ghidoveanu, Marian Truţă şi Florin Pîtea. Printre participanţi i-am văzut pe Roxana Brînceanu, Cristina Ghidoveanu şi Cristian-Mihail Teodorescu. Mult tineret, probabil prieteni de-ai autorilor, şi aceştia tineri, unii dintre ei la debut.
E o carte frumoasă (ca toate cărţile de la Eagle), cartonată, prima apărută în colecţia „Antologiile Eagle – Fantasy Conworld“. (Nu e prea preţios numele ăsta? Ca să cîrcotim un pic, să nu creadă duşmanii că ne-am blegit.) Admirabilă ideea lui Mihail Grămescu de a invita debutanţi alături de autori consacraţi sau mai cu nume, ca Dănuţ Ungureanu, Mihail Grămescu însuşi, Oliviu Crâznic şi Balin Feri. Excelentă ocazia oferită autorilor de a-şi lansa volumul, de a veni în faţa publicului..."

Puteti gasi articolul integral la adresa http://www.observatorcultural.ro/FANTASY-SCIENCE-FICTION.-Playback-la-BookLand*articleID_25265-articles_details.html

Secret Garden-"Adagio"

2011-04-23T12:00:00.000-07:00

"2046" este un film SF in care un scriitor isi imagineaza un tren cu destinatia in viitor (anul 2046). Alegerea pasagerilor de a parasi prezentul cu ajutorul acestui tren constituie intriga nuvelei sale. Ceea ce m-a frapat insa nu a fost filmul in sine, ci coloana sonora, una dintre cele mai frumoase pe care le-am ascultat vreodata.

2011-04-23T05:52:00.000-07:00

In cadrul Clubului de proza din data de 19 aprilie 2011, Constantin Stan, presedintele sectiei Proza a Uniunii Scriitorilor, a prezentat antologia "Balaurul si miorita". In afara obiectiilor legate de termenii "antologie" si "fantastic", domnul Stan a spus cat se poate de clar (si in cuvinte putine) urmatorul lucru: textele sunt foarte bune. Printre altele, a mai adaugat si faptul ca oricine isi poate gasi, in aceasta antologie, un text care sa ii faca placere.

Nu ma pot abtine sa nu observ existenta unui anumit tipar: majoritatea comentariilor legate de aceasta antologie includ obiectii in ceea ce priveste organizarea, promovarea, cadrul aparitiei etc. etc., in general probleme de ordin organizatoric sau tematic. Calitatea textelor nu a fost, insa, pusa la indoiala (cel putin nu pana acum), de cei care au avut rabdarea sa rasfoiasca cartea inainte de a-si exprima opinia, si sunt sigura ca multi au facut-o. Asa ca nu pot decat sa-i multumesc domnului Stan pentru aprecierile facute, deoarece, pana la urma, textele si autorii lor fac antologia, si nu invers.

Fragment din textul "Casa Ceaiului"

2011-04-22T06:21:00.000-07:00

"N-am mai aşteptat să termine ce avea de spus. Am coborât scările şi am luat-o la goană pe cărarea pietruită care ducea înspre ieşire. Când am trecut pe lângă heleşteu, din apa întunecată s-a înălţat dragonul roşu. Cu aripi lungi, cu bot străpuns de colţi demonici, s-a năpustit ca un fior asupra cerului îmbibat de lumina stătută şi s-a întins ameninţător asupra firii pământeşti. Pământul putred i se prelingea printre solzii tari pe masură ce ieşea din adânc şi devenea lumină. Văzutul-Nevăzut, Auzitul-Neauzit, Materialul-Imaterial îşi deschidea fălcile şi vărsa stropi de sânge gros din pâcla norilor. Rugul aprins cu aripi lungi a început să mă dizolve în flăcările sale umede. Pe trupul meu curgeau algele stătute ale acestei fiinţe care îşi transforma treptat picăturile de sudoare în incandescenţe palide. Era doar o esenţă apoasă a unui heleşteu izbucnită în aripi de lumină. Era un cer şi un pământ care se reuneau: umezelea murdară a pământului şi arsura pură a cerului. Ca în moarte, mă întorceam în ţărâna întunecată a pământului pentru a înainta apoi înspre un spaţiu necunoscut al luminii eterne. Dar întunericul şi lumina erau în mine. Iar eu eram vie. Întunericul şi lumina erau în mine şi în viaţă. Erau în cer şi în pământ. Erau în toţi şi în toate."

Lansarea antologiei "Balaurul si miorita"

2011-04-18T10:27:00.000-07:00

Sambata, 16 aprilie 2011, la Afi Palace Cotroceni, a avut loc lansarea antologiei "Balaurul si miorita". O antologie pe care o asteptam cu sufletul la gura de vreo doua luni, avand in vedere ca reprezinta debutul meu literar. Ignorati titlul, textele mele nu prea au de-a face cu mioritele baladelor populare, iar "balaurul" devine "dragon" pe masura ce ne aventuram inspre Extremul Orient. "Casa Ceaiului" cuprinde trei fragmente scurte, care o portretizeaza pe Anna, o englezoaica din perioada victoriana, si o plaseaza intr-un context atipic, ea fiind nevoita sa se adapteze lumii nipone si sa il accepte pe Tatsuo, ucigasul fratelui ei. Atat ca simpla acceptare se transforma la un moment dat in dragoste, iar sentimentele contradictorii ale Annei o arunca direct in ghearele "dragonului". Al doilea text, "Castanul", descrie in detaliu un univers inchis intr-o castana smulsa din Castanul-Tata, care adaposteste sub coroana sa o multime de universuri paralele. Iar ultimul text, "Despre un drum cu sens unic", este scris intr-un context cat se poate de real, atunci cand am incercat sa salvez un coleg (si bun prieten) de la sinucidere.
Antologia a aparut, in conditii impecabile, la editura Eagle, incluzand atat nume noi, cat si cunoscute:

Linda Maria Baros - „Domeniul basmului şi refracţiile mitemice”
Dănuţ Ungureanu – „Noi, zeii…”
Feri Balin – „Consolarea”
Mihail Grămescu – „Şoricica” ; „Curtenii” ; „Specificul naţional”
Oliviu Crâznic - „Însângerată, luna”
Simona Şerbănescu – „Despre un drum cu sens unic” ; „Castanul” ; „Casa Ceaiului”
Catia Maxim - „Visul”
Emil Lungeanu – „Mioriţa”
Cristina Manta – „Scrisori către alter-ego sau Despre mecanica Visului”
Cora Eliana Teodoru – „Vorbind cu Dumnezeu”
Boris Marian - (Unde e textul cu soldatul Roșu ?) ; „Anna Karenina și... tăcerea intelectualilor” ; „Nu sunt cântărețul sfârșitului”
Ana-Mariana Ionescu - „Poveşti din Drăgăneşti”
Laura Răceanu - „Povestirile unui gropar singuratic”
Marilena Adam - „Pe cai”
Raluca Băceanu - „Amnezie” ; „Vis”
Elena Staicu - „Firicel tămăduitor” ; „Mângâierea clipei” ; „Minunile de lângă noi” ; „Rochiţe albe-n vânt”
Teodora Creţu - „Buchet de mireasă” ; „Fluture” ; „Avem nevoie”
Ramona Filip - „Trăiesc. Iubesc. Mor.” ; „Constructor de stele”

Eu, vorbind ganditoare la microfon

Cartea poate fi achizitionata la adresa
http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-de-divertisment/sf-fantasy/balaurul-si-miorita-109134.html
sau la adresa
http://www.amazon.com/s/ref=nb_sb_noss?url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=balaurul+si+miorita&x=16&y=18

Mai multe poze si detalii legate de lansare aici: http://culturalsflearnings.blogspot.com/2011/04/eagle-publishing-house-lansarea_17.html

O lectie de scris romane

2011-04-17T13:00:00.001-07:00

Romancierul canadian Crawford Kilian ofera o gama completa de sfaturi legate de scrierea romanelor, de la importanta scrisului regulat, intriga, dialog, pana la alegerea editurii potrivite si studierea contractului. O lectura utila pentru oricine doreste sa se avante, sau s-a avantat deja, in aceasta lume plina de farmec, dar si de pericole care pandesc la tot pasul.
http://www.darkwaves.com/sfch/writing/ckilian/

Ce vinde cartile?

2011-04-17T12:56:00.001-07:00

Kristine Kathryn Rusch isi pune aceeasi intrebare pe care si-o pun multi autori: what sells books? Atat ca ea vine si cu un raspuns...
http://kriswrites.com/2011/04/06/the-business-rusch-promotion/