A fost Vangelis. A fost Yanni. Pentru o anumită nişă Oliver Shanti. Dar, fără îndoială, putem spune despre Kitaro că este compozitorul momentului. Nominalizarea din 2013 la Premiile Grammy pentru ultimul album, "Final Call", a 15-a nominalizare din carieră, o atestă din plin. Dintre pleiada de artisti care au abordat în ultimul timp stilul New Age, Kitaro se distinge ca o prezență exotică, fragilă si profundă în acelaşi timp, întocmai ca florile de cires care rămân de secole un simbol al ţării sale de origine, în ciuda existenţei lor perene. Cine este familiarizat cu muzica sa, nu poate uita sunetul tobelor, al flautului si al instrumentelor tradiţionale japoneze. Şi iată că, într-unul din vârfurile carierei sale, Kitaro a poposit şi în România.La concertul său din data de 2 martie 2014 de la Sala Palatului am fost prezentă si eu. Si ieşind dupa 3 ore din sala arhiplină, i-am mulțumit lui Dumnezeu că am avut ocazia să ascult live piese legendare precum Koi sau Matsuri, combinate cu acorduri uşor futuriste, puse în scenă alături de o orchestră de muzică simfonică excepţională, acorduri care se regăsesc şi pe ultimul său album.
Cum poate fi descris Kitaro? Ca un pionier al muzicii New Age. Ca un creator de lumi, întotdeauna exotice, intotdeauna dincolo de graniţele timp şi spaţiu, dincolo de raţiune. Lumi apocaliptice, lumi paradisiace. Spre deosebire de alti compozitori de valoare, Kitaro se distinge şi printr-o subtilitate care poate fi perceputa doar la nivel afectiv. Muzica sa nu este doar o geometrie abstracta care să facă deliciul doar unei nişe de cunoscători. Este o muzica care nu trebuie doar ascultată. Trebuie simţită. Şi oricine o poate simţi, cunoscător sau nu, dacă, dincolo de urechi, îşi deschide inima.
