Floarea de cires la Boema: prin feeria boema a basmelor cu securisti marca Liviu Andrei

Acum câteva zile am fost prezentă la un eveniment interesant, organizat de simpaticul şi controversatul Liviu Andrei, cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor din România, care încă mai este în proces de adaptare la iureşul haotic din Bucureşti (dovadă că la câteva luni de la mutare încă mai fotografiază numele mai puţin inspirate ale unor străzi, guri de canal lăsate descoperite, câini vagabonzi şi alte aspecte pe care nu le consideră probabil potrivite pentru măreaţa capitală a României). Ce mă aşteptam eu să găsesc la petrecerea boemă de la restaurantul cu acelaşi nume de lângă Piaţa Romană şi ce am găsit:

1. Mă aşteptam să găsesc o gaşcă micuţă de tinerei mai mult sau mai puţin cunoscuţi, care s-au hotărât să renunţe pentru o seară la distracţiile uzuale şi să se susţină reciproc. Am găsit o sală plină ochi de scriitori şi poeţi consacraţi, care se armonizau perfect cu decorul şi care au condimentat atmosfera cu remarcile lor savuroase. Mda...fără astfel de remarci nu există eveniment literar!

2. Mă aşteptam să găsesc un Liviu Andrei uşor emoţionat (doar e tânăr şi depăşit numeric, nu?), care va şoca audienţa cu limbajul supracolorat al textelor sale şi cu logoreea tipic oltenească. Am găsit un Liviu Andrei perfect stăpân pe sine (experienţa TV, bat-o vina!) şi o Doina Ghiţescu absolut senzaţională, care a reuşit să scoată la iveală cele mai ascunse poante (pe care eu una nu le-am descoperit în întregime nici la a doua lectură) şi să pună în valoare nu vulgaritatea limbajului, ci umorul şi ironia ce se ascund în spatele lui. Ce să facem...la o lectură publică, talentul actoricesc e de nepreţuit, şi nu ne putem aştepta de la toţi scriitorii să fie multilateral dezvoltaţi. Doina Ghiţescu a reuşit însă să mă facă să râd cu lacrimi!

3. Mă aşteptam la lecturi obosite şi bătaie pe microfon (sau mai degrabă eram pregătită sufleteşte şi pentru aşa ceva, nu ştiu de ce, nu am asistat vreodată la un eveniment care să-mi lase această impresie, dar am defectul de a mă plictisi destul de repede). Am avut parte de poeţi de primă mână, printre care Doru Ştefan Dăncuş, Marius Mitea, Emilia Dănescu şi Miron Manega, cu versuri pline de forţă şi variate ca stil, ce nu au lăsat auditoriul să se plictisească nici o clipă. Dovada faptului că în sală s-a păstrat liniştea, s-a aplaudat cu entuziasm şi nu s-a instaurat plictiseala. Bravo, Liviu Andrei, invitaţi bine aleşi!

4. Mă aşteptam la o seară dominată exclusiv de nostalgii, bancuri şi temeri comuniste, speculaţii privind societăţile secrete (mai mult sau mai puţin deplasate) şi poante olteneşti. În schimb, seara a avut un aer dulce de melancolie şi autenticitate tipic românească, întreţinut de rapsodul Ion Creţeanu şi de cobza sa. "Tăticul meu" m-a lăsat cu lacrimi în ochi, aducându-mi aminte de ororile războiului descrise de străbuni. O variantă a cântecului puteţi asculta aici. De asemenea, un plus de emoţie a fost adus şi de mânuţele delicate ale Alexandrei Andrei, care au zburat voios pe clape. Mulţumiri!

În concluzie, un eveniment reuşit şi bine organizat. Vă recomand să mergeţi la evenimentele lui Liviu Andrei, indiferent de vârstă sau experienţă în domeniul literaturii. Are grijă să ofere câte ceva potrivit fiecărui segment de public,ca să mă exprim aşa. Cei care nu agreează eternele polemici referitoare la perioada comunistă (din care categorie fac parte şi eu) sau stilul său de un autenticism aproape "neşlefuit" (din care fac parte mulţi din cei care nu înţeleg direcţia în care se îndreaptă literatura prezentului, nu pătrund în adâncimile textului şi preferă să rămână
blocaţi în canoane) se pot bucura de programul artistic mereu bine ales. Iar cei care nu au agreat nici programul artistic, din cauza altor preferinţe muzicale, nu s-au putut abţine să nu râdă la vederea năsucului de clovn al lui Liviu Andrei şi a reprezentaţiei actriţei Doina Ghiţescu. Pe scurt: VENIŢI! AVEŢI CE VEDEA!